duminică, mai 5, 2024

Cu 19% mai multe apartamente vândute în primul trimestru al anului 2024

ImobiliareCu 19% mai multe apartamente vândute în primul trimestru al anului 2024

Piața rezidențială a început bine anul 2024, cu un prim trimestru încheiat cu o creștere de 18% a numărului tranzacțiilor cu apartamente în București și 19% în țară, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, potrivit Colliers.

Dintre orașele mari, cele mai importante creșteri de vânzări s-au înregistrat în Timișoara (24%), în condițiile în care vânzările din primele două luni din 2023 au fost extrem de scăzute, pe fondul creșterii costurilor de finanțare.

În Cluj-Napoca, luna martie nu a replicat ritmul vânzărilor de la începutul anului, însă pe întreg trimestrul, evoluția a fost similară cu cea din București, înregistrând o creștere de 18%.

Și la Iași, numărul tranzacțiilor din primul trimestru a depășit cu mult valorile înregistrate în trecut, datorită finalizării mai multor ansambluri de mari dimensiuni în prima parte a acestui an.

Totuși, comparativ cu anii record de vânzări, începutul lui 2024 a înregistrat o scădere de 15%, în timp ce, în raport cu perioada 2017-2019, constatăm un plus de 20%.

În ultimii 6 ani s-au construit peste 400.000 de locuințe în România, salariul mediu net la nivel național s-a dublat, iar PIB-ul a crescut cu aproape 70% în aceeași perioadă.

CITEȘTE ȘI: Colliers a evaluat în România proprietăţi imobiliare de 40 miliarde euro

Articolul Cu 19% mai multe apartamente vândute în primul trimestru al anului 2024 a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business

Vezi sursa originala: Moneybuzz.ro

Vezi si alte articole...