marți, iulie 16, 2024

Dani și Daiana de la Mireasa au aflat ce gen va avea bebelușul lor! Ce au publicat pe rețelele de socializare?

MedicalDani și Daiana de la Mireasa au aflat ce gen va avea bebelușul lor! Ce au publicat pe rețelele de socializare?

Dani și Daiana de la Mireasa au anunțat care este sexul copilului lor. Cei doi au anunțat faptul că vor deveni părinți în urmă cu câteva luni și fanii lor au fost foarte fericiți.

Dani și Daiana de la Mireasa au dat dovadă de iubire profundă atât în timpul emisiunii, cât și după. Cei doi vor deveni părinți în curând și au anunțat faptul că vor avea un băiețel.

Dani și Daiana de la Mireasa au anunțat sexul copilului lor. Ce au spus cei doi pe Instagram

De când Dani și Daiana de la Mireasa au anunțat că vor avea un copil, fanii lor s-au întrebat constant ce sex va avea bebelușul lor. Cei doi au făcut anunțul de curând pe rețelele de socializare, unde au dezvăluit totul.

Aceștia au repostat un story de Instagram, unde au confirmat faptul că vor avea un băiețel.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mireasa sezonul 7. Daiana și Dani vor deveni părinții. Ce nume au ales pentru bebe

Daiana și Dani de la Mireasa sezonul 7 au fost prezenți în platoul Mireasa Capriciile Iubirii. Cei doi urmează să devină părinți.

Daiana poartă în pântec un bebeluș, căruia i-a găsit deja nume. ”Am avut un scan care zicea băiețel, dar nu e 100%.”, a spus fata.

”Avem nume de fată, la băiat nu am găsit”, a mai spus viitoarea mămică. ”La fată Eva Maria, la băiat Alexandru”, a completat Dani.

Deși vestea i-a bucurat, Daiana a avut probleme. Ea a fost internată în spital din cauza sarcinii toxice. ”Am aproape cinci luni și nu se vede. Am slăbit 10 kilograme.”, a mărturisit doamna Crăciun.

Dani a adăugat că doamna Loredana este bine, iar Daiana a adăugat că se înțelege bine cu soacra. ”Au plâns toți.”, a afirmat băiatul despre momentul în care familia a aflat de sarcină.

”Nu știu”, a zis Dani întrebat dacă este pregătit să devină tată. ”Răspund eu pentru el, eu chiar cred că e pregătit”, a adăugat Dani.

Daiana și Dani, dragoste la prima vedere. Cum s-a desfășurat povestea lor în casa Mireasa

Dani a intrat în casa Mireasa pe 31 ianuarie, la două săptămâni de la debutul sezonului 7. Acesta a interacționat cu Denisa, cu care a și intrat într-o cunoaștere, însă intrarea în competiție a Daianei, pe 7 februarie, avea să-i dea lumea peste cap fiului doamnei Loredana.

Dani și Daiana au fost aleși să meargă împreună la o ședință foto, iar conversațiile și apropierile de atunci dintre cei doi i-au făcut pe telespectatori să-și dea seama cât de mult se potrivesc. De altfel, când a intrat în casă, Dani a spus că-și dorește o relație cu o fată blondă, înaltă, cu ochii verzi.

Dani a fost pus într-o situație dificilă atunci, având în vedere că avea de ales între două fete. Când și-a verbalizat pentru prima oară alegerea, Dani a precizat că dorește să meargă mai departe cu Denisa, fapt care a bulversat-o pe Daiana, care era convinsă de chimia dintre ea și fiul doamnei Loredana, după ce au avut un schimb de priviri. Deși a rostit numele Denisa, Dani o avea în suflet și în gând pe Daiana și încercând să-și explice sentimentele a adus în discuție ideea dragostei la prima vedere.

Dani și Daiana s-au sărutat la o petrecere, pe ringul de dans, când artista invitată interpreta o melodie de dragoste. În emisia de Mireasa de pe 27 februarie cei doi s-au declarat un cuplu.

Pe parcursul lor în competiția Mireasa Dani și Daiana au avut parte de multe zâmbete, de momente amuzante, dar și de lacrimi și momente tensionate. Cei doi au cunoscut părți din trecutul partenerului, însă dezvăluirile au venit la pachet cu o încărcătură emoțională.

Doamna Loredana, mama lui Dani, i-a susținut pe cei doi și a ținut să-i povestească fetei că băiatul a avut un trecut tumultuos, cu anturaje periculoase și că în prezent Dani este total diferit față de cum era în urmă cu puțin timp, înainte de conștientizarea problemelor.

Și Daiana a făcut o confesiune legată de prima ei experiență intimă, iar faptul că a expus un astfel de detaliu la televizor, în fața părinților, au făcut-o să aibă remușcări. Fata a plâns, iar Dani i-a fost alături.

Cu siguranță fanii emisiunii Mireasa își amintesc de momentul în care Simona Gherghe a făcut o glumă cu Dani și Daiana, păcălindu-i că băiatul ar trebui să fie eliminat, iar cei doi au avut o reacție emoționantă.

Înainte de a sărbători o lună de relație cu Daiana, Dani i-a strecurat o poză pe sub ușă iubitei sale, gest care e interzis potrivit regulamentului. Tinerii s-au gândit la sancțiunea pe care o vor primi, iar Simona Gherghe a făcut o glumă: „Îmi pare rău. Te rog să o îmbrățișezi pe Daiana și să părăsești casa Mireasa”, a spus Simona Gherghe, în timp ce Dani a făcut câțiva pași. Lacrimile Daianei au țâșnit instantaneu. Prezentatoarea Mireasa a spus că a fost doar o glumă și l-a îndemnat pe Dani să se întoarcă pe canapea lângă iubita lui. Din reacția tinerilor s-a putut vedea cât de mult se iubesc și cât de tare ar fi suferit dacă ar fi fost despărțiți.

După toate momentele în care și-au făcut planuri de viitor, și-au pus bazele relației, s-au susținut reciproc și au învățat cum să-și pună limite în cuplu, cei doi s-au logodit în luna mai.

Cererea în căsătorie a fost una emoționantă, la mare. Deși Dani a uitat cuvintele pe care își dorea să le rostească în timp ce se afla în genunchi în fața iubitei, momentul a fost unul memorabil. La scurt timp după ce Dani a cerut-o în căsătorie pe Daiana, fata și-a dorit un schimb de rol și în joacă l-a cerut și ea pe Dani de soț, mărturisindu-i dragostea ei.

Dani și Daiana au avut parte de momente dificile când doamna Loredana a decis să plece din competiție, fata s-a simțit singură atunci în casa fetelor și a plâns, însă Dani a încurajat-o permanent.

După un carusel de emoții trăite în casa Mireasa, Dani și Daiana au decis să depună actele de căsătorie și să spună „Da” în finala sezonului 7.

Vezi si alte articole...