luni, mai 20, 2024

Acord strategic de colaborare între Romarm și un producător american de drone militare și civile

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin intermediul...

Europa, sub tot mai multe amenințări. Ce conflicte vor lovi „Bătrânul Continent”

Afirmația retorică a președintelui francez Emmanuel Macron,...

Despre Ana, Caiafa, marii preoți și preoții de seamă și Iisus Hristos

MedicalDespre Ana, Caiafa, marii preoți și preoții de seamă și Iisus Hristos

Caiafa (dreapta)era căsătorit cu fiica lui Ana, care fusese mai marele preoților înaintea lui.
Se pare, o căsătorie aranjată cu mulți ani înainte…o alianță avantajoasă între familii pentru a le conserva privilegiile și veniturile mai mult decât generoase.

Ambele familii făceau parte din aristocrație, și aveau venituri grase din marile proprietăți pe care le administrau în Ierusalim.

Ana și Caiafa făceau parte din clasa saducheilor în poporul evreu la acea vreme.

La început poziția de mare preot, se moștenea la evrei din tată-n fiu…acesta fiind practic un serviciu pe viață.

Dar în sec. al ll lea î.e.n. hașmoneii au uzurpat înalta preoție, iar apoi Irod cel Mare a numit și destituit marii preoți după cheremul și interesele sale, arătând astfel că el și nu altcineva, reprezintă autoritatea.

Guvernatorii romani au procedat la fel.

În urma acestor evenimente, s-a favorizat astfel crearea unui grup, al unei clase numite preoții de seamă sau înalții preoți.

Deci la vremea lui Iisus existau vreo patru clase sau grupuri: fariseii, saducheii, înalții preoți și zeloții.

Fariseii erau cam ce sunt evreii ortodocși astăzi, aceia așa ziși tradiționali cu zulufi.

Așadar romanii permiteau aristocrației evreiești, deci marilor preoți, ca să se ocupe de problemele administrative ale Iudeii și astfel Roma putea să controleze provincia și să strângă taxele fără ca să trimită prea mulți soldați în Iudeea.

Cea mai mare minune pe care Iisus o făcuse în cei trei ani și ceva cât a predicat printre evrei, a fost Învierea lui Lazăr.

În Evanghelia după Ioan găsim: ,,Preoții de seamă și fariseii au adunat Sinedriul și au început să zică:<<Ce trebuie să facem, pentru că acest om face multe semne? Dacă îl lăsăm așa, toți își vor pune credința în El, și vor veni romanii și ne vor lua locul, cât și națiunea>>”(Ioan 11:47,48)

Sinedriul a văzut o amenințare așadar la adresa autorității lor religioase și a ordinii publice, iar Pilat îi putea considera responsabili de dezordine.
Romanii puteau interpreta drept sedițiune ceea ce se petrecea și era pericolul ca să se amestece în treburile evreilor.

Ca saducheu, Caiafa nu credea în Înviere. Plus că mândria și aroganța care i-o dădea înălțimea funcției sale, acea de mare preot și deci conducător politic al evreilor, o dregătorie coruptă până în măduva oaselor, nu-i permitea să vadă adevărata față a lui Iisus.

La fel cum Irod n-a fost la înălțimea momentului și a pus să fie uciși toți pruncii de teamă ca Iisus să nu-i ia locul de împărat.

Deși nu a putut să nege că Iisus înfăptuise mari minuni, acesta n-a putut în ruptul capului să admită că fiul unui tâmplar obscur, pe nume Iosif este Împăratul. Ba mai mult, când Iisus a afirmat că este Fiul lui Dumnezeu, Caiafa și-a rupt veșmintele de pe el și a considerat aceasta, ca dovada cea mai clară a blasfemiei.

El a luptat practic ca să-și apere interesele din poziția pe care o avea și autoritatea.

Uciderea lui Iisus nu era suficientă, și de aceea s-au sfătuit să-l omoare și pe Lazăr, care era dovada Dumnezeirii lui Iisus.

Numai că Lazăr, îndrumat de Duhul Sfânt…a luat imediat drumul bejeniei și s-a dus în Cipru unde a înființat Biserica lui Hristos.

Răutatea lui Caiafa a fost demascată când le-a spus conducătorilor evrei: ,,Nu vă gândiți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru popor și nu să fie distrusă întreaga. națiune”.

Și cum gura păcătosului adevăr grăiește, Caiafa nu a înțeles pe deplin semnificația cuvintelor sale. Și cum slujea ca mare preot, el chiar a profețit. Moartea lui Iisus avea să aducă foloase, dar nu numai evreilor. Jertfa sa de răscumpărare urma să facă posibilă răscumpărarea întregii omeniri din sclavia păcatului și a morții.

E clar că DUMNEZEU ne iubește nespus, pe noi oamenii. Atenție, pe toți oamenii!

Îmi pun întrebarea, legitimă de altfel…și cred că fiecare creștin și-o pune. Putea DUMNEZEU să găsească altă cale de mântuire a lumii, decât jertfirea pe Cruce a Unicului Său Fiu? Cred că da. Dar așa cum spune și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cred că dovada sublimă a dragostei lui DUMNEZEU față de noi, este tocmai aceasta. A jertfirii pe Cruce a Fiului, Unul din Sfânta Treime.

,,Fiindcă atât de mult a iubit DUMNEZEU lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în EL, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”(Ioan 3:16)

Îmi amintesc de Marele Constantin Brâncoveanu, Voievodul nostru martir.
Ce inimă curată a avut, când înaintea jertfei lui în fața lui DUMNEZEU…și-a jertfit copiii.
Unde era dragostea lui?
DUMNEZEU, Familia și Neamul.
Să luăm aminte, Nație Română!
Nimic n-a fost degeaba și întâmplător făcut.

Caiafa a fost se pare, principalul instigator, și tot el i-a prezentat cazul lui Pilat când acesta a vrut să-l elibereze pe Iisus.

Tot Caiafa a ațâțat mulțimile ca să ceară eliberarea unui criminal în locul lui Iisus și s-a aflat de asemenea printre preoții de seamă care au spus cu ipocrizie: ,,Nu avem alt rege decât pe Cezar”. – Ioan 19:15; Marcu 15:7-11

Și a strigat apoi: ,,Pe stâlp cu El! Pe stâlp cu El!” – Ioan 19:4-6

Caiafa a respins de asemenea cu violență, dovezile că Iisus înviase. El s-a opus lui Petru, lui Ioan și lui Ștefan.

Tot Caiafa l-a autorizat pe Saul să-i aresteze și să-i omoare pe creștinii pe care i-ar fi găsit în Damasc.

Dar întâlnirea pe drumul Damascului al lui Saul cu Hristos, i-a schimbat lui Saul întreaga viață, devenind Apostolul Neamurilor, Sfântul Apostol Pavel.

În jurul anului 36 e.n. Caiafa a fost destituit de Vitelius, legatul roman al Siriei.

În scrierile evreiești, familia lui Caiafa este prezentată într-o lumină destul de proastă și în Talmudul babilonian s-ar găsi următoarea lamentație: ,, Vai de mine din cauza casei lui Hanin(Ana), vai de mine din cauza șoaptelor(calomniilor) acestora.”

Descriindu-i pe marii preoți, un erudit a afirmat că aceștia erau ,,duri, abili, inteligenți și foarte, foarte aroganți”.

Din cauza mândriei și a aroganței, Caiafa nu l-a acceptat pe Iisus ca fiind Mesia.

Exact astăzi vedem că foarte mulți oameni, din cauza mândriei…resping mesajul Sfintei Scripturi.

Nu degeaba se spune că unde este multă deșteptăciune, acolo este și multă prostie.

Eu cred că în general, oamenii necinstiți și lacomi…dacă mai au și puțină școală, sunt cuprinși foarte repede de sentimentul mândriei și al aroganței, și asta îi face să-l respingă pe HRISTOS tocmai atunci când ar avea nevoie de El.
Alții dau dovadă de falsitate și nu de puține ori, joacă rolul fariseului din Sfânta Scriptură.

Caiafa ar fi putut să-și ajute compatrioții ca să-l accepte pe Iisus ca Mesia, dar setea lui de putere și aroganța, l-au împins să facă ceea ce a făcut. Și așa probabil că s-a comportat până la sfârșitul vieții.

Alții săracii, ca Iuda Iscarioteanul…care văzuse toate minunile pe care le-a făcut Iisus, din cauza păcatului lăcomiei și al mândriei, ignoranța l-a făcut să greșească iremediabil.

Iisus l-a iubit enorm și l-a avertizat, dar mândria l-a făcut doar să se căiască și nu să se și pocăiască. Dacă accepta pocăința ca Petru și ca ceilalți Apostoli și-și cerea iertare la Iisus, HRISTOS îl ierta!

Iată că după ce murim, în urma noastră nu rămân decât oasele și orice am strânge material se risipește.
Așa că singura măsură cu care ne prezentăm în fața Mântuitorului sufletelor noastre sunt faptele bune sau rele pentru care vom da socoteală cu toții.

Și Sfântul Apostol Pavel, cel care era mort și a înviat pe Drumul Damascului, ne spune foarte frumos în Epistola întâi către Corinteni: “Dacă nu există înviere a morților, atunci nici HRISTOS n-a înviat. Iar dacă HRISTOS n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică e și credința voastră.” – am citat din traducerea Epistolei întâi către Corinteni, a Leului Ardealului – Vlădica Bartolomeu Anania.

Vezi si alte articole...