Aceste trei cuvinte aparțin aceluiasi sens semantic, cel al terminologiei vieții afective. Ele denumesc procese abstracte, apropiate din punctul de vedere al seminificației. Provin din latină si toate sunt mostenite în diverse limbi romanice.
A suferi< din lat. suffere s-a păstrat numai în dacoromână. În alte limbi romanice, corespondentele sale sunt fr. souffir, it. soffire, sp. sufrir.
A supăra < mostenit din latină, din lat. superare („a depăsi”, „a întrece”). Româna prezintă un sens schimbat, care se explică printr-o evoluție de la sensul „a întrece” care a devenit „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decât se poate suporta” (în franceză „outrer” înseamnă „a trece mai departe” si „a insulta”. Tot vorbeam de evoluția semantică, în aromână „supăr(are)” înseamnă „a-si râde de„.
A suspina provine din lat. suspirare („a respira adânc”), transmis si altor limbi (fr. soupirer). De precizat că verbul latinesc „spirare” (a respira), care stă la baza derivatului „supirare„, nu a fost mostenit de nicio limbă romanică.
Să amintim si verbul „a îndura” a suferi < lat. indurare „a se face tare”. Schimbarea de sens nu este singulară, ci îsi găseste un paralelism în tratamentul romantic al cuvântului (fr. endurer, sp. endurar).
Cineva care suferă, se supără si suspină are un motiv fizic sau moral. De obicei, o durere, cuvânt format de la „a durea” < lat. dolere. Exista în limba veche duroare– durere.
De la cuvintele mostenite dein latină s-au adăugat altele apropiate ca sens, ca ” a pătimi„, „a chinui„, „a căzni„.
Trebuie să pomenim si despre expresiile din vorbirea populară, de tipul „a se face foc si pară„, „a se face Dunăre de mânie„, „a se cătrăni„, a căror origine metaforică este transparentă.
Termenul procrastinare a intrat în limba română modernă pentru a umple un gol: nu aveam un cuvânt care să descrie amânarea repetată, constantă, transformată într-un tipar de comportament cu cauze sociale și, mai ales, psihologice. Este, așadar, un împrumut necesar din englezescul procrastination, dar și un cuvânt extrem de popular în prezent, poate tocmai pentru că surprinde tot mai bine o stare generală a societății, una aflată în contratimp cu ritmul alert al vieții de zi cu zi, cu presiunea termenelor limită și cu obsesia eficienței.