Un card de credit este acel instrument financiar pe care poți să-l folosești în momentele importante pentru tine. Indiferent că alegi să cumperi un produs mai scump sau vrei să-l utilizezi pentru gestionarea unor situații financiare neprevăzute, acesta este de mare ajutor. Citește articolul nostru și poți descoperi mai multe informații despre modul în care poți folosi un card de credit, costurile necesare pentru deschiderea sau administrarea lui, dar și alte detalii esențiale.
Cum îți poți deschide un card de credit
Procedura de deschidere a unui card de credit este una relativ simplă. În general, acest lucru se poate face la sucursală sau online. Marele avantaj pe care îl are deschiderea unui card de credit la bancă constă în faptul că te ajută să intri în legătură directă cu un consultant al instituției, care te poate ghida și îți poate oferi pas cu pas informațiile de care ai nevoie. În general, deschiderea unui card de credit nu presupune o anumită taxă, dar aceste lucruri pot varia în funcție de politica băncii. De altfel, și costurile de administrare pot fi 0 în anumite cazuri.
Sunt însă și situații în care pot apărea comisioane de administrare anuală sau taxe pentru anumite operațiuni, cum ar fi comisionul perceput la retragerile de numerar. Fiecare instituție are oferta proprie, motiv pentru care este important să consulți bine ce cuprinde pachetul financiar, înainte să iei o decizie finală.
Avantajele pe care le aduce
Un card de credit îți poate aduce numeroase avantaje, dacă îl folosești cu seriozitate și responsabilitate.
În primul rând, înainte să-ți deschizi acest card, îți asumi faptul că vei înapoia la timp suma datorată. Acesta este un lucru esențial pe care dacă îl respecți ești scutit de aplicarea dobânzii.
Un alt avantaj îl reprezintă programele de loialitate. Sunt bănci care oferă puncte, cashback sau reduceri la comercianți parteneri pentru fiecare tranzacție efectuată cu cardul. De altfel, beneficiile pot conduce și la economii semnificative în timp, în special pentru cei care folosesc cardul frecvent pentru cumpărături zilnice sau pentru achitarea serviciilor și a produselor.
Caracteristicile pozitive ale unui card de credit nu se încheie aici. Acesta aduce avantaje și pentru cei care obișnuiesc să efectueze deplasări.
Cardul de credit poate include asigurări de călătorie, protecție pentru bagaje, acces la lounge-uri în aeroporturi sau cursuri de schimb avantajoase. De altfel, este un mijloc de plată acceptat la nivel internațional. În plus, dacă este folosit într-un mod adecvat, el poate contribui la îmbunătățirea scorului tău de credit.
Cum ai grijă de securitatea cardului de credit
În calitate de posesor al unui card de credit, fie că e de cumpărături sau de nevoi personale, este important să fii atent la lucruri ce țin de securitatea acestuia. De aceea, este indicat să-l folosești într-un mediu sigur și de încredere. O altă recomandare prețioasă este să nu dezvălui nimănui codul PIN sau datele de pe card și să eviți să salvezi informațiile de plată pe site-uri nesigure.
Un alt lucru pe care poți să-l iei în considerare este să-ți verifici constant tranzacțiile. Prin intermediul aplicațiilor bancare poți primi notificări în timp real, prin mesaj sau e-mail, pentru orice plată efectuată, lucru care te ajută să observi imediat activitățile suspecte, scrie investopedia.com. În cazul în care identitatea ta este compromisă, este important să iei legătura cu reprezentanții băncii, ca să previi pierderile și să soliciți blocarea imediată a cardului.
Sursa foto: pexels.com
