sâmbătă, decembrie 14, 2024

Exporturile României au crescut în anul 2023 cu 1,3%

EconomieExporturile României au crescut în anul 2023 cu 1,3%

Exporturile României au crescut în anul 2023 cu 1,3%, la 93,098 miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 3,2%, comparativ cu anul 2022, la 122,045 miliarde euro, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”În anul 2023, exporturile FOB au însumat 93,098 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 122,045 miliarde euro. În anul 2023, exporturile au crescut cu 1,3%, iar importurile au scăzut cu 3,2%, comparativ cu anul 2022. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în anul 2023 a fost de 28,947 miliarde euro, mai mic cu 5,142 miliarde euro (-15,1%) decât cel înregistrat în anul 2022”, arată datele INS.

În anul 2023, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (44,8% la export şi 36,8% la import) şi alte produse manufacturate (29,8% la export şi 28,7% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în anul 2023 a fost de 67,574 miliarde euro la expedieri şi de 89,5 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,6% din total exporturi şi 73,3% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în anul 2023 a fost de 25,523 miliarde euro la exporturi şi de 32,544 miliarde euro la importuri, reprezentând 27,4% din total exporturi şi 26,7% din total importuri.

Vezi si alte articole...