vineri, iulie 19, 2024

Fabrica de vagoane Caracal se extinde. Oportunități de angajare

EconomieFabrica de vagoane Caracal se extinde. Oportunități de angajare

Fabrica de vagoane Caracal și-a extins activitatea prin înființarea unui atelier de montare osii.

Prezent la inaugurare, Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, și-a exprimat convingerea că acest demers este menit să genereze noi locuri de muncă pentru locuitorii orașului.

De altfel, fabrica a scos la concurs pentru angajare în ultimii doi ani sute de locuri de muncă ceea ce face ca, pentru Caracal, aceasta să fie un model de investiție benefică pentru comunitate.

„Una din prioritățile mandatului meu este de a crea oportunități pentru a atrage investitori în Caracal. Investițiile înseamnă dezvoltarea orașului și prosperitate pentru comunitatea noastră. Provocarea noastră nu este atât legată de lipsa locurilor de muncă, pentru că există locuri de muncă în Caracal, ci mai degrabă de domeniile în care există cerere de forță de muncă și nivelul de salarizare. Prin dezvoltarea de noi capacități industriale vom asigura premise pentru îmbunătățirea calității vieții și siguranța locului de muncă pentru locuitorii orașului”, a declarat Doldurea.

Fabrica Astrail Rail de la Caracal este una dintre cele mai mari fabrici de vagoane de marfă din lume, cu o suprafață acoperită de 114.000 de metri pătrați.

Vezi si alte articole...