marți, aprilie 16, 2024

Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger, îngrozit de posibilitatea unui război împotriva Rusiei

ExterneFostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger, îngrozit de posibilitatea unui război împotriva Rusiei

Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger a pledat marţi pentru un sprijin continuu pentru Ucraina până se ajunge la o încetare a focului şi a declarat că sprijină aderarea acestei ţări la NATO, notează agerpres.

Aderarea Ucrainei la NATO ar fi un rezultat potrivit

„Înainte de acest război, m-am opus ca Ucraina să devină membră a NATO, deoarece mă temeam ca aceasta să nu provoace exact procesul pe care îl vedem acum”, a declarat el prin videoconferinţă la Forumul economic mondial de la Davos, în Elveţia.

„Dar acum, că acest proces a atins acest nivel, o Ucraină neutră în aceste condiţii nu ar mai avea sens”, a subliniat Henry Kissinger, adăugând că „aderarea Ucrainei la NATO ar fi un rezultat potrivit” odată ce conflictul va fi soluţionat.

Oficialul american, îngrozit de ideea unui război împotriva Rusiei

Henry Kissinger, în vârsta de 99 de ani, a cerut totuşi să se facă totul pentru a preveni ca războiul „să se transforme într-un război împotriva Rusiei” şi să se încerce menţinerea unui dialog cu Moscova pentru a-i oferi „oportunitatea de a se alătura sistemului internaţional” odată ce pacea este încheiată.

„Statele Unite au sprijinit rezistenţa ucraineană şi ar trebui să continue acest sprijin şi dacă este necesar să-l intensifice pe plan militar până când se ajunge la o linie de încetare a focului sau acceptată în cadrul unor discuţii preliminare”, a afirmat, de asemenea, Kissinger, care a deţinut funcţia de secretar de stat american în mandatul preşedintelui american Richard Nixon.

Vezi si alte articole...