marți, octombrie 15, 2024

FRANȚA: Patru morți într-o mașină Tesla care a luat foc

EconomieFRANȚA: Patru morți într-o mașină Tesla care a luat foc

Cele patru persoane au decedat în interiorul autoturismului electric, din care nu au mai putut ieși, după ce a luat foc pe o șosea dintr-un departament francez din vestul țării, în regiunea Aquitania.

 

Parchetul și Jandarmeria din Niort au relatat pentru agenția France Presse că au început o anchetă, pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului:

A fost deschisă o anchetă pentru aflarea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul mortal, anchetă în cadrul căreia se solicită expertiza vehiculului”, a declarat magistratul de serviciu, pentru AFP.

Tragicul eveniment rutier a avut loc sâmbătă noapte spre duminică, lângă localitatea Melle, la circa 20 de kilometri de Niort, spre est.

Potrivit Jandarmeriei, când a sosit ajutorul cele patru persoane aflate la bordul vehiculului cuprins de flăcări erau deja moarte.

La volan se afla un localnic din Niort, iar pasagerii erau toți angajați ai unui restaurant din Melle, a declarat o altă sursă din jandarmerie. Trei dintre victime erau în vârstă de 17, 21 și 27 de ani, spune Procuratura.

Conform primelor elemente din anchetă, automobilul Tesla rula cu o viteză mare și ar fi lovit mai multe indicatoare rutiere, înainte ca bateria să fie cuprinsă de flăcări.

Vezi si alte articole...