sâmbătă, aprilie 20, 2024

Grivița 53 – primul proiect de construție cu ajutorul comunității

Din OrasGrivița 53 - primul proiect de construție cu ajutorul comunității

Începând cu miercuri data de 1 martie, ora 12:30 are loc începerea construcției a primului teatru din țară care va fi consolidat doar prin implicarea comunității.

Bazele proiectului au fost puse odată cu anul 2016, atunci când Chris Simion-Mercurian a cumpărat terenul aflat pe Calea Griviței 53, după ce a vândut casa bunicii sale.

La acest proiect impresionant, au inceput să i se alăture și alți colegi, prieteni sau sponsori. Astfel, proiectul Grivița 53 a adunat în 6 ani peste 11.000 de ctitori gata să ajute la finalizarea minunatului proiect.

Inițiativa a ajuns în 2021 să obțină o finanțare nerambursabilă în valoare de 1.903.989 de euro din Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-CULTURA.
Proiectul a reușit să strângă 505.210 euro din diferitele campanii desfășurate în 2017 și până în prezent.

Una dintre ele, care înca se bucură de succes, este ”Vindem Cărămizi. Construim un teatru”, care continuă căutarea de noi parteneri care să acopere diferența de 700.000 de euro.

În 2017 proiectul Grivița 53 a participat la o competiție importantă de arhitectură care i-a adus nici mai mult, nici mai puțin de 7 premii, “Acknowledgement Prize”, țara noastră urcând pentru prima oară pe un podiu.

Chris Simion-Mercurian și-a exprimat surpriza, declarând:
“Pare ireal și totuși se întâmplă. Începe șantierul! Avem șansa unui constructor care s-a îndrăgostit de demersul nostru și care va depune tot efortul ca până în Aprilie 2024 să ducă teatrul la bun sfârșit. Grivița 53 a atras în jurul ei oameni care nu văd proiectul doar ca pe un simplu job, ci și ca pe un manifest personal. Eu am avut inițiativa dar fiecare dintre oamenii implicați o transformă în realitate. Este visul nostru și va fi exemplul pe care-l dăm împreună. Cred cu tot sufletul că atunci când va fi gata, Grivița 53 va fi un reper pentru generațiile viitoare și victoria tuturor celor care au crezut și au contribuit la realizare”.

Vezi si alte articole...