marți, februarie 7, 2023

Grupul de petrol şi gaze Shell anticipează în trimestrul 4 un impact de 2 miliarde de dolari al taxelor excepţionale impuse de UE şi Marea Britanie

EconomieGrupul de petrol şi gaze Shell anticipează în trimestrul 4 un impact de 2 miliarde de dolari al taxelor excepţionale impuse de UE şi Marea Britanie

”Efectul taxelor suplimentare anunţate recent în UE (contribuţia de solidaritate) şi impactul întârziat al majorării impozitului pe profitul obţinut din energie din Marea Britanie este de aşteptat să fie de aproximativ 2 miliarde de dolari”, a spus compania într-o actualizare a estimărilor sale.

Suma reprezintă obligaţia fiscală suplimentară suportată de companie ca urmare a taxelor.

UE a convenit în septembrie că producătorii de petrol şi gaze vor plăti o taxă pe profiturile excedentare realizate în 2022 sau 2023.

”Contribuţia de solidaritate” va face ca firmele să plătească 33% din profiturile care depăşesc profiturile lor impozabile medii.

Ministrul de Finanţe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a anunţat în declaraţia sa de toamnă, din noiembrie, că industria energetică va fi supusă unei taxe excepţionale extinse de 35%.

Taxa, care se va încheia la 31 martie 2028, este de aşteptat să strângă peste 40 de miliarde de dolari în următorii şase ani, a spus guvernul la acea vreme.

Veniturile companiilor energetice au crescut în urma sancţiunilor occidentale care au blocat accesul la livrările ruseşti de petrol şi gaze.

În iunie, preşedintele american Joe Biden a remarcat că grupul american ExxonMobil a făcut ”mai mulţi bani decât Dumnezeu”.

 

Vezi si alte articole...

Din Oras

Gazetadetimisoara.ro

Ziaristi.ro

Femeiadeastazi.ro

Cele mai populare articole...