Primăria Sectorului 2 anunță că Hala Terminal din Piața Obor va beneficia de lucrări extinse de reabilitare și modernizare. Proiectul inițial de reabilitare a fost adaptat la cele mai recente standarde europene pentru a asigura îmbunătățiri semnificative. Scopul principal al acestor intervenții este să sporească gradul de confort atât pentru cumpărători, cât și pentru comercianți.
„Astfel, cei care își fac cumpărăturile în Hala Terminal se vor putea bucura de condiții civilizate, demne de o capitală europeană”, declară Primăria S2 într-o postare pe Facebook.
Primăria Sectorului 2 a decis să ajusteze proiectul inițial de reabilitare a halei conform celor mai recente standarde europene și să efectueze o reconstrucție extinsă:
„Nu ne rezumăm doar la reparații, ci vrem să izolăm termic și la exterior clădirea, pentru a menține temperatura la un nivel optim în interiorul halei, fără pierderi de căldură, și implicit, cu un consum mai scăzut de energie”.
În plus, Hala Terminal va fi amenajată pentru a se potrivi și nevoilor persoanelor cu dizabilități.
„Considerăm că fiecare persoană are dreptul la o viață independentă, motiv pentru care în Sectorul 2 nu lăsăm pe nimeni în urmă și accesibilizăm Hala Terminal pentru ca fiecare client să își poată face cumpărăturile fără efort, indiferent de nevoile sale”.
Detalii despre proiect:
Hala va fi supusă unor lucrări de reparații atât la nivelul interiorului, cât și al exteriorului. Se va proceda la recompartimentarea spațiului și la refacerea instalațiilor sanitare, electrice și termice. Prin aceste intervenții, clădirea va fi adusă la standarde optime, eliminându-se degradarea existentă.
Proiectul include actualizarea indicatorilor tehnico-economici, a documentației tehnice și a detaliilor de execuție pentru acest obiectiv, iar acesta a fost aprobat în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local S2.
Durata proiectului de modernizare este estimată la 12 luni, începând de la momentul în care vor demara lucrările.
„Pentru suprafața de 2284.20 mp este necesară o investiție în valoare totală de 6.902.020,72 lei fără TVA”, declară PS2.
Investiția se aliniază cu principiile stabilite în „Strategia de Dezvoltare Locală a Sectorului 2”.
