joi, decembrie 5, 2024

Halep ia 1.700.000$ chiar și suspendată pentru dopaj. „E nevinovată”, argumentul celui ce dă banul

SportHalep ia 1.700.000$ chiar și suspendată pentru dopaj. „E nevinovată”, argumentul celui ce dă banul

Principalii sponsori externi ai Simonei Halep par să rămână alături de sportivă până la obținerea unui verdict în cazul de dopaj ce se va judeca în curând.

Simona Halep a fost depistată pozitiv la testul de antidoping cu o substanță numită roxadustat. Medicamentul este destinat persoanelor care suferă de anemie, dar este interzis în sportul profesionist.

Roxadustat este un inhibitor al HIF prolitil-hidroxilază care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii.

Halep a fost suspendată de Federația de Tenis și riscă o suspendare finală de 4 ani.

Venituri mari din turnee

Simona Halep are venituri de 40 de milioane de euro din tenis. Este a treia jucătoare din istorie ca venituri după Serena Williams cu 94 de milioane de dolari și sora ei Venus cu 42 de milioane de dolari.

A început să câștige mai bine din anul 2011 când a reușit să treacă un prim tur la Openul Australian.

Din 2013 ea s-a aflat în top 10 până în 2021. Anul trecut a fost unul cu câștiguri slabe de 700.000 de dolari, dar anul acesta a câștigat 2,25 milioane de dolari. Halep a câștigat în fiecare an un turneu important și ăsta e un lucru de ținut cont când estimăm câștigurile ei posibile din viitor.

Halep câștigă bani și din sponsorizări, iar mulți s-au temut că scandalul de doping i-ar putea îndepărat pe aceștia.

A început să câștige mai bine din anul 2011 când a reușit să treacă un prim tur la Openul Australian.

Nike rămâne

Halep și-a păstrat cel mai important contract de sponsorizare, cu gigantul producător de echipament sportiv Nike.

George Cosac, președintele FRT, susține că Nike a rămas alături de Simona Halep, deoarece reprezentanții companiei americane cred în nevinovăția româncei: „Uitati-va că marile companii n-au fugit! Gândiți-vă că Sharapova sau cine a mai fost descoperită cu substanțe interzise… Toate marile companii au fugit atunci de respectivul sportiv. Ei, la Simona n-a plecat nimeni. Sunt convins că atât cei de la firma de echipament Nike, cât firma Wilson, care produce racheta cu care joacă, au mai multe informații și sunt mai bine documentați”, a spus George Cosac în emisiunea Playsport Live.

Cât ia Simona de la Nike

La începutul lui 2018, Halep a rămas fără sponsor, după ce nu a prelungit cu Adidas, germanii nedorind să îi satisfacă pretenţiile financiare. Campioana noastră a ajuns în finală la Australian Open evoluând într-un echipament fără sponsor, dar lucrurile s-au reglat rapid.

Nike a decis să îi achite sportivei din Constanţa 1,7 milioane de dolari anual şi un bonus de câte un milion de dolari pentru fiecare Grand Slam cucerit.

Ce bani poate pierde Simona

Halep are 31 de ani și ar mai fi putut juca 2-3 ani la nivel mare. Chiar și cu rezultate medii spre bune ea nu ar trebui să câștige mai puțin de un milion de dolari din premii. O astfel de sumă o poate obține dacă ajunge în semifinalele unui turneu de Mare Șlem.

Sau dacă se califică în turul 4 la toate cele 4 turnee. Un turneu din seria Masters i-ar putea aduce aproape 400.000 de euro, așa cum s-a întâmplat la Madrid. Halep a triumfat la turneul cel avea proprietar pe Țiriac.

Specialiștii spun, însă, că este foarte puțin probabil ca Halep să dovedească faptul că este complet nevinovată, substanța care i-a fost descoperită în corp neputând fi luată accidental. Doar în cazul în care cineva din staff-ul său ar admite că i-a dat substanța interzisă Halep ar beneficia de o pedeapsă mult redusă. Altfel, Halep riscă 4 ani de suspendare și cariera îi va fi încheiată.

Vezi si alte articole...