vineri, aprilie 26, 2024

Hidroelectrica anulează demersurile pentru înlocuirea parcului auto

EconomieHidroelectrica anulează demersurile pentru înlocuirea parcului auto

”În condiţiile intrării în vigoare în data de 15 mai a.c. a OUG nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Hidroelectrica anulează procedura de achiziţie pentru închirierea în regim de leasing operaţional a 203 de autoturisme tip sedan şi break, respectiv SUV. Lansată în sistemul public de achiziţii publice în data de 13 mai a.c. licitaţia – actualmente anulată, viza înlocuirea parcului  auto pe care societatea îl deţine ca urmare a încheierii în anul 2019 a unui contract de acelaşi tip (leasing operaţional), înţelegere comercială care urmează să ajungă la termenul final în data de 06 ianuarie 2024. Practic, ulterior datei menţionate, toate autovehiculele utilizate la acest moment de companie vor ieşi din portofoliul acesteia ca efect a expirării de facto a contractului, document care prevede restituirea bunurilorţ, precizează compania.

Hidroelectrica precizează că utilizează încă din anul 2014 acest tip de servicii pentru asigurarea parcului auto al companiei, autovehiculele astfel obţinute fiind Dacia Duster pentru primul contract (derulat în perioada 2014-2019), respectiv Suzuki SX4 şi S-Cross pentru cel de-al doilea (derulat între 2019- ianuarie 2024).

”Anularea procedurii de achiziţie publică va avea în viitorul apropiat un impact major asupra Hidroelectrica, în condiţiile în societatea nu are alte maşini în proprietate, iar activitatea desfăşurată la nivelul companiei  presupune deplasarea salariaţilor la centrale hidro-energetice, la obiectivele de investiţii şi la lucrările desfăşurate pe şantiere etc. Subliniem, de asemenea, faptul că majoritatea amenajărilor hidro-energetice ale companiei sunt amplasate în zone cu altitudini ridicate, iar acţiunile curente implică, printre altele, intervenţii în zone greu accesibile, supravegherea permanentă a comportamentului construcţiilor, a stării digurilor şi coronamentelor barajelor, precum şi deplasarea specialiştilor companiei între zonele de interes, în funcţie de necesităţi.În plus, activitatea Hidroelectrica presupune, între altele, acces în zone muntoase, precum şi utilizarea drumurilor forestiere pe parcursul întregului an, indiferent de condiţiile meteoŢ, transmite Hidroelectrica.

Compania subliniază că a demarat procedura internă de analiză şi stabilire a necesarului de maşini, respectiv redactarea caietelor de sarcini, încă din luna februarie, iar achiziţia publică a fost lansată în data de 13 mai 2023, compania luând în calcul atât timpii legali necesari pentru finalizarea procedurii, cât şi pe cei necesari producerii şi livrării  autovehicule în numărul solicitat,înainte sau la data limită de expirare a contractului de leasing operaţional actual.

La acest moment Hidroelectrica analizează soluţiile posibile pentru asigurarea necesarului de autovehicile al companiei, astfel încât activitatea societăţii să nu fie afectată la expirarea contractului de leasing operaţional aflat în vigoare.

Hidroelectrica se defineşte ca cel mai mare producator de energie verde din Romania şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

 

Vezi si alte articole...