joi, octombrie 10, 2024

Investiție de jumătate de miliard de euro în proiectul imobiliar mixt de pe fosta platformă Carbochim Cluj

ImobiliareInvestiție de jumătate de miliard de euro în proiectul imobiliar mixt de pe fosta platformă Carbochim Cluj

Planul Urbanistic Zonal pentru reconversia fostei platforme industriale Carbochim și restructurarea zonei din Piața 1 Mai a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca.

Investiția IULIUS & Atterbury Europe, estimată la peste jumătate de miliard de euro, va dezvolta cea mai mare suprafață de retail din România (120.000 mp închiriabili), spații office, de cultură și concepte noi de entertainment.

Cum va arăta proiectul de reconversie urbană Carbochim

Proiectul va păstra unele clădiri simbol pentru identitatea locului – hala cu arcade și clădirea administrativă. Ambele vor fi integrate în proiect și vor primi funcțiuni culturale și de susținere a inițiativelor locale.

Vor fi create un centru de arte performative și o sală de spectacole, ambele concepte culturale fiind o premieră pentru un proiect imobiliar din România.

Acesta va include o componentă de entertainment amplă, urmând să includă și spații pentru evenimente în aer liber, cele mai noi tehnologii cinematografice și open air cinema, centre interactive de divertisment pentru toată familia, librărie-concept, zone dedicate pentru sport și wellness.

Acestea fac parte din suprafața de retail, de peste 120.000 mp, alături de aproximativ 400 de branduri premium și mass market, ancore cu profil dedicat familiilor și home&deco.

Va fi dezvoltată o grădină urbană nouă, de peste 52.000 mp de spații verzi amenajate, în care se vor regăsi peste 700 de arbori, cu vârste care ajung până la 60 de ani și înălțimi de peste 13 metri.

Proiectul va fi deservit de aproximativ 4.800 de locuri de parcare, subterane și supraterane, dintre care 900 vor avea conexiuni pentru încărcarea mașinilor electrice, precum și de 2.500 de spații pentru parcarea bicicletelor.

În prima etapă a proiectului, IULIUS a relocat fabrica Carbochim într-o zonă pretabilă producției industriale și a investit 7 milioane de euro pentru optimizarea și eficientizarea activității, care nu a fost întreruptă.

Fosta platformă industrială Carbochim Cluj-Napoca se întinde pe aproximativ 14 hectare, însă activitatea fabricii se mai desfășura doar pe 30% din această suprafață.

CITEȘTE ȘI: Cinci fermieri din județul Cluj se reunesc în Frăția Bacilor Ardeleni

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

Articolul Investiție de jumătate de miliard de euro în proiectul imobiliar mixt de pe fosta platformă Carbochim Cluj a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business

Vezi sursa originala: Moneybuzz.ro

Vezi si alte articole...