O avarie s-a înregistrat joi, 5 ianuarie, pe conducta de alimentare cu apă de pe bulevardul Mamaia din Constanța, iar pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, până la ora 17.00, consumatorilor din mai multe zone.
Potrivit RAJA, este vorba despre consumatorii din
- perimetrul delimitat de străzile Maramureș – Petru Vulcan – Mircea cel Bătrân – Făgetului – Pictor Ion Andreescu – Panait Cerna – Chiliei – Soveja – bulevardul Mamaia – Ion Rațiu – Maramureș;
- Mamaia – tronsonul delimitat de intersecția cu strada Bogdan Vodă și zona Pescărie;
- cartierul Faleză Nord și zona Pescărie, precum și cei arondați punctelor termice 22, 24, 30, 31, 33, 34, 35, 37 și 38.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.