joi, iulie 18, 2024

Modificările fiscale vor afecta piața imobiliară. Prețurile vor crește, tranzacțiile vor scădea

ImobiliareModificările fiscale vor afecta piața imobiliară. Prețurile vor crește, tranzacțiile vor scădea

Cei mai mulți dintre respondenții unui studiu Storia, interesați de achiziția sau vânzarea unei locuințe, au declarat că modificarea taxelor și impozitelor imobiliare le va influența felul în care vor lua deciziile imobiliare (77%).

Astfel, 44% dintre respondenții interesați în acest moment de cumpărarea unei locuințe au declarat că ar amâna să cumpere, 25% afirmă că ar renunța la achiziție, în timp ce 21% declară că s-ar grăbi să cumpere.

Dintre respondenții care plănuiesc să vândă o proprietate, 40% ar crește prețul de vânzare, în timp ce doar 4% ar scădea suma pentru a vinde mai rapid.

În același timp, 27% dintre respondenți au menționat că s-ar grăbi să vândă, iar 22% ar amâna procesul. 15% dintre vânzători menționează că nu le este clar cum și în ce măsură le vor fi influențate viitoarele decizii imobiliare.

Cei mai mulți dintre agenții și dezvoltatorii imobiliare sunt de părere că cei interesați de o achiziție vor amâna să cumpere o locuință (52%), în timp ce 30% consideră că aceștia se vor orienta spre proprietăți mai mici.

Întrebați cum ar reacționa proprietarii care vor să vândă, agenții și dezvoltatorii consideră că aceștia vor cere un preț mai mare la vânzare (74%), iar 22% consideră că ar putea să amâne procesul de vânzare.

Alte efecte ale creșterii taxelor ar putea fi și creșterea cererii de chirii, diminuarea interesului dezvoltatorilor pentru noi proiecte imobiliare și creșterea prețului de achiziție pentru proprietățile noi.

CITEȘTE ȘI: Investițiile Gran Via pe piața imobiliară locală au depășit 200 milioane euro

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

Vezi sursa originala: Moneybuzz.ro

Vezi si alte articole...