spot_imgspot_img

O fetiță de un an și jumătate, cu arsuri cornee după ce a fost expusă accidental la o lampă cu ultraviolete

MedicalO fetiță de un an și jumătate, cu arsuri cornee după ce a fost expusă accidental la o lampă cu ultraviolete

Fetiţă de un an și jumătate a suferit arsuri de cornee, după ce ea și tatăl ei au fost expuși accidental la o lampă cu ultraviolete, utilizată pentru sterilizarea saloanelor, la Spitalul ”Victor Gomoiu” din Capitală. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis că vor fi făcute verificări la unitatea sanitară. Între timp, asistentul vinovat și-a dat demisia.

Incident grav la Spitalul ”Victor Gomoiu” din Capitală.

Astfel că, o fetiță de un an și jumătate și tatăl ei au suferit arsuri de cornee după ce au stat timp de 45 de minute într-un salon în care fusese uitată aprinsă o lampă UV, folosită pentru sterilizarea saloanelor. Copila fusese băgată în izolare în acel salon după pe primise rezultat pozitiv la VSR.

”Pacienta minoră, în vârstă de un an şi jumătate, s-a prezentat la Camera de Gardă a spitalului însoţită de tatăl său, prezentând simptome respiratorii. În urma testelor rapide fost depistată infecţia cu virus respirator sinciţial, ceea ce a impus ca atât copilul, cât şi tatăl, să fie izolaţi în spaţiul special destinat pacienţilor care prezintă acest tip de infecţie. După finalizarea consultaţiei, pacienta a primit din partea medicului recomandare de tratament la domiciliu.

Precizăm faptul că, în timpul examinării medicul de gardă a constatat că lampa UV era în funcţiune şi a procedat la închiderea acesteia. În urma anchetei interne derulată ulterior a reieşit faptul că pacienta minoră şi părintele însoţitor au fost expuşi accidentala la lampa UV timp de 45 minute, suferind arsuri corneene care au necesitat îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii spitalului ”Victor Gomoiu”.

De asemenea, conducerea spitalului ”Victor Gomoiu” a demarat o anchetă internă. În urma incidentului, asistentul medical vinovat de accident a demisionat. Mai mult decât atât, pe perioada anchetei administrative, infirmiera implicată în incident va mai activa într-o zonă în care au acces pacienţii, au spus reprezentanţii unităţii sanitare.

 

Vezi si alte articole...

Cele mai populare articole...