Un nou magazin Kaufland urmează să se deschidă în București, în cartierul Pantelimon, pe șoseaua Vergului nr. 59, pe terenul fostei fabrici Filat, potrivit Economica.net. În aceeași zonă, retailerul Lidl își va deschide tot curând unitatea, iar ambele magazine se află foarte aproape de alte două unități deschise în 2022 pe Bulevardul Basarabia nr. 225, parte a grupului german Schwarz.
Istoria terenului
În perioada comunistă, Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” București producea fire, inclusiv cele populare pentru lucru manual sub marca Filan. Terenul de aproximativ 3 hectare a trecut prin mai multe portofolii imobiliare, printre care Adama și Immofinanz, iar în 2019 a fost achiziționat de SIF Banat-Crișana, care ulterior a vândut o parte retailerilor Kaufland și Lidl.
Lucrările și deschiderea magazinului
Lucrările pentru magazinul Kaufland au ajuns într-un stadiu avansat, iar deschiderea este planificată pentru următoarele luni. După finalizarea acestuia, se va da drumul și magazinului Lidl.
Ce locuri de muncă sunt disponibile la Kaufland Pantelimon
Kaufland caută personal pentru mai multe posturi, printre care:
-
Lucrător comercial
-
Trainer case
-
Trezorier
-
Funcționar administrativ
-
Personal curățenie
Beneficii oferite:
-
Salariu de 5.250 lei brut (8 ore/zi) pentru lucrătorii comerciali și posturi administrative; 4.450 lei brut pentru personal curățenie
-
Bonuri de masă
-
Contract de muncă pe durată nedeterminată
-
22 de zile de concediu la semnarea contractului, cu creștere în funcție de vechime
-
Asigurare privată de sănătate
-
Abonament gratuit la săli de sport cu Sanopass Fit
-
Oferte și reduceri speciale la bănci, telecomunicații, turism, farmacii și evenimente culturale
-
Plăți aniversare și zile libere la evenimente speciale din viață
Cerințe pentru candidați:
-
Studii medii minimum
-
Disponibilitate pentru ture, inclusiv în weekend și sărbători legale
CV-urile se pot trimite online, iar procesul de recrutare este în derulare.
