vineri, martie 29, 2024

O nouă problemă în Pasajul Unirii. Circulația prin tunel a fost oprită

EconomieO nouă problemă în Pasajul Unirii. Circulația prin tunel a fost oprită

O nouă problemă a apărut în Pasajul Unirii din București, noaptea trecută. Aproximativ 3 ore, tunelul a rămas fără lumină, iar șoferii nu au putut trece prin pasaj. Iată care a fost problema, informațiile oficiale au fost transmise de Primăria Sectorului 4. 

Din toate acele leduri din Pasajul Unirii, extrem de puternice atât ziua, cât și noaptea, iată că nu a mai funcționat niciunul. Totul s-a întâmplat duminică noapte, 22 ianuarie 2023. În jurul orei 21:10, șoferii au anunțat situația pe grupuri, iar la 23:13 iluminatul încă nu era funcțional.

  • „Iluminat nefuncțional în pasajul Unirii ⏲21:10”;
  • „Pasajul Unirii nefuncțional, Poliție și la pasaj și la spital. Ora 23:13”.

Mesajele de pe grupul de Facebook: „Info Trafic Bucuresti si Ilfov

PS4 explică de ce a fost sistat iluminatul în tunelul rutier

Primăria Sectorului 4 a explicat de ce a rămas fără lumină Pasajul Unirii, noaptea trecută. Într-un comunicat transmis Agerpres, PS4 spune că iluminatul din interiorul tunetului rutier a fost oprit pentru înlocuirea unor componente electrice deteriorate, iar sistemul va fi repornit luni dimineață, 23 ianuarie 2023.

Citește și: Un alt incident în Pasajul Unirii. Un camion a rămas blocat în mijlocul pasajului

„Deteriorarea componentelor electrice a fost constatată ca urmare a unor lucrări de mentenanţă programate la nivelul Pasajului Unirii şi s-a decis înlocuirea de urgenţă a acestora, ca atare s-a oprit iluminatul în interiorul tunelului rutier”, transmite Primăria Sectorului 4, potrivit Agerpres.

Potrivit PS4, întregul sistem de iluminat va fi repornit, cel târziu, luni, la ora 05:00, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiţii de siguranţă, au anunțat duminică reprezentanţii primăriei.

Vezi si alte articole...