Echipele Administrației Străzilor au început trasarea unei benzi unice pentru autobuze pe Bulevardul Gheorghe Magheru, unul dintre cele mai circulate bulevarde din București. Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat pe pagina sa de Facebook că această bandă va fi amenajată pe tronsonul dintre Universitate și Piața Romană, pe ambele sensuri. Astfel, autobuzele STB care circulă pe acest bulevard nu vor mai fi blocate în trafic în orele de vârf.
În data de 23 septembrie, echipele au început să traseze marcajele, iar în această săptămână vor fi montate indicatoarele corespunzătoare benzii unice și modificărilor de stații STB. Separatoarele de sens vor fi amplasate începând de săptămâna viitoare.
Benzi unice mai sunt deja amenajate pe următoarele artere: Unirii, Decebal, Corneliu Coposu, Dacia, Mareșal Constantin, Prezan, Aviatorilor, Regele Mihai I, Iuliu Maniu, Drumul Taberei, Regina Elisabeta, M. Kogălniceanu, Calea Plevnei, Calea Dorobanților, Calea Floreasca, Calea Griviței, Șoseaua Kiseleff, strada Lt. Aviator, Radu Beller.
În 2023, au fost amenajați aproape 7 km de bandă unică pentru transportul public.
Anul trecut, au fost creați 6,7 km de bandă unică pe următoarele artere: Bulevardul Dacia – 0,4 km între strada Viitorului și Calea Moșilor (pe sensul spre Calea Moșilor), Calea Dorobanților – 0,7 km între piața Dorobanți și Șoseaua Ștefan cel Mare (pe sensul spre Șoseaua Ștefan cel Mare), Calea Floreasca – 1 km între Șoseaua Ștefan cel Mare și strada George Călinescu (pe sensul spre Șoseaua Ștefan cel Mare), Strada Lt. Av. Radu Beller – 0,4 km între strada Av. Popa Marin și Piața Dorobanților (pe sensul spre Piața Dorobanți), Bulevardul Aviatorilor – 1,5 km între statuia Aviatorilor și Bulevardul Beijing Bulevardul, Regele Mihai – 1 km Șoseaua Kiseleff – 1,7 km.
În ceea ce privește planurile pentru 2024, Primăria Capitalei a declarat că numărul de kilometri de bandă unică pentru transportul public va fi stabilit în funcție de buget.