duminică, aprilie 14, 2024

Droguri în showbiz. Natalia Mateuț, audiată la DIICOT

Natalia Mateuț, starleta de la Xtra Night...

Monica Macovei a fost condamnată, pentru accidentul de la Mangalia. Ce urmează acum

Monica Macovei a fost condamnată, pentru accidentul...

Ofițeri de top din armata ucraineană avertizează că liniile de front riscă să se prăbușească

ExterneOfițeri de top din armata ucraineană avertizează că liniile de front riscă să se prăbușească

Ofițeri ucraineni de rang înalt avertizează că peisajul militar este sumbru și generalii ruși ar putea înregistra succese oriunde își concentrează atenția în următoarea ofensivă, relatează Politico.

Elon Musk, despre situația Ucrainei: „Dacă războiul durează îndeajuns, va cădea și Odesa”

Ultimele afirmații ale miliardarului Elon Musk au provocat iritare, în condițiile în care a avertizat că, deși rușii nu au „nicio șansă” să cucerească întreaga Ucraină, „cu cât durează războiul mai mult, cu atât mai mult teritoriu va câștiga Rusia până se lovesc de Dnipro, care va fi greu de depășit”.

„Cu toate acestea, dacă războiul durează îndeajuns, va cădea și Odesa”, susține fondatorul Tesla și SpaceX.

Cu o tradiție în a îndemna Ucraina să accepte concesii teritoriale și cu renumita sa opoziție față de ajutoarele americane de 60 de miliarde de dolari care s-au blocat în Congres în contextul divergențelor bipartizane, Elon Musk nu este comentatorul preferat al ucrainenilor, iar afirmațiile sale întâmpină o rezistență previzibilă.

Totuși, previziunile miliardarului nu diferă chiar atât de mult de cele făcute de președintele Volodimir Zelenski în ultimele zile. Liderul ucrainean spune că, în absența noului pachet de ajutoare, forțele ucrainene vor fi nevoite „să dea înapoi, să se retragă, pas cu pas, cu pași mici”.

Liniile de front riscă să se prăbușească, avertizează și ofițerii militari

Ofițeri ucraineni de rang înalt care au servit sub comanda generalului Valeri Zalujnîi la șefia Statului major spun că peisajul militar este sumbru.

În opinia ofițerilor, există un risc mare să se prăbușească liniile de front oriunde ar decide generalii ruși să concentreze ofensiva. Mai mult, având în vedere superioritatea numărului de trupe și a numărului de bombe aeriene ghidate care au lovit pozițiile ucrainene în ultimele săptămâni, Rusia va fi probabil capabilă „să penetreze linia frontului și să o prăbușească în anumite zone”.

„Nu există nimic care să poată ajuta Ucraina acum pentru că nu există tehnologii serioase care să îi compenseze Ucrainei pentru marea masă de trupe pe care Rusia probabil că o va arunca asupra noastră. Noi nu avem aceste tehnologii, iar Occidentul nu le are nici el în număr suficient”, a declarat o sursă militară de rang înalt pentru Politico.

Vezi si alte articole...