joi, ianuarie 16, 2025

Călin Georgescu livrează muniție propagandei lui Putin

Propaganda rusă a folosit declarațiile lui Călin...

Prognoza meteo, 15 ianuarie. Aerul polar îngheață România

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM)...

Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, s-a redeschis Sala Mare a Teatrului Ion Creangă din Piața Amzei nr.13

Din OrasPe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, s-a redeschis Sala Mare a Teatrului Ion Creangă din Piața Amzei nr.13

Teatrul Ion Creangă a revenit la locul său de baştină: pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Sala Mare din Piața Amzei nr. 13 a fost redeschisă oficial, marcând finalizarea unui proces de renovare care a durat 15 ani. Reprezentanții Teatrului Ion Creangă transmit că noul spațiu este acum modern și sigur.

Evenimentul de redeschidere, denumit „Teatrul Ion Creangă de poveste“, a fost sărbătorit în mod festiv, avându-l în rândul participanților și pe Primarul Capitalei, Nicușor Dan.

„De Ziua Culturii, am avut plăcerea să particip, după 15 ani de la începerea lucrărilor, la evenimentul de redeschidere a Sălii Mari a Teatrului Ion Creangă, din Piața Amzei. Cu acest prilej au fost celebrați oamenii care au făcut posibil, într-un fel sau altul, accesul la lumea poveștilor de pe scenă”, a declarat Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Echipa Teatrului Ion Creangă a anunțat cu bucurie că s-a întors acasă, semnificând că poveștile TIC continuă să inspire și să aducă bucurie publicului.

„Astăzi este Ziua Culturii Naționale și noi o serbăm cum se cuvine: prin redeschiderea oficială a Sălii Mari din Piața Amzei nr. 13.

Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a reda emoția noastră pe măsura intensității ei. Suntem din nou acasă, iar asta înseamnă un singur lucru: poveștile TIC merg mai departe.

La cât mai multe spectacole, la cât mai mulți copii fericiți și cu amintiri frumoase!”, a declarat Teatrul Ion Creangă, luni, 15 ianuarie, într-o postare pe Facebook.

Acum, Sala Mare de la adresa Piața Amzei nr. 13 este un spațiu nou, modern și sigur, conform standardelor care se impun pentru orice loc destinat activităților culturale destinate copiilor.

„Redeschiderea unui spațiu dedicat teatrului pentru copii are, în peisajul cultural al Bucureștiului, o însemnătate vitală pentru societatea de azi și de mâine. Educația prin artă, de la vârste fragede, pune bazele valorilor estetice și morale de mai târziu”, declară reprezentanții TIC.

Teatrul Ion Creangă reprezintă universul poveștilor din copilărie. Repertoriul actual acoperă trei etape esențiale ale copilăriei: #TICBEBE (0-3 ani), #TICPITIC (3-6 ani) și #TICJUNIOR (6+ ani). Programul complet al pieselor de teatru poate fi consultat AICI.

 

Vezi si alte articole...