vineri, iulie 19, 2024

Planul UE pentru orașe net zero necesită investiții de 650 mld. euro

EconomiePlanul UE pentru orașe net zero necesită investiții de 650 mld. euro

Un proiect ambițios al UE de a transforma peste 100 de municipalități europene în „orașe cu zero emisii” până la sfârșitul deceniului va depinde de o mobilizare rapidă a investițiilor publice și private.

Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat deja împrumuturi de două miliarde de euro pentru peste 100 de orașe care s-au înscris în acest program, iar Comisia Europeană a înființat un serviciu de consiliere financiară pe măsură ce costul uriaș al acestui plan devine tot mai clar.

Comisia Europeană condusă de von der Leyen a lansat proiectul „Orașe neutre și inteligente din punct de vedere climatic” în aprilie 2022, selectând 100 de orașe din UE și din alte 12 din țări associate.

În total, 377 de orașe și-au exprimat interesul de a participa în acest experiment.

17 orașe din România

Din România, 17 orașe s-au înscris în programul prin care se angajează să ajungă la emisii net-zero. Aceste orașe sunt: Aiud, Alba Iulia, Bârlad, Botoșani, Brașov, Buzău, Câmpina, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Lugoj, Moinești, Petroșani, Pitești, Suceava, Tulcea și Zalău.

Printre cele 33 de orașe care au primit deja aprobarea UE de a iniția aceste schimbări se numără Mannheim (Germania), Madrid, Cluj-Napoca, Pécs (Ungaria), Lappeenranta și alte patru municipalități finlandeze și Izmir din Turcia.

Potrivit Comisiei, bugetul mediu al fiecărui oraș pentru atingerea obiectivelor de zero emisii este de 3,6 miliarde de euro.

Planul va fi sprijinit de o misiune separată a UE care se ocupă de adaptarea la presupusele schimbări climatice, o problemă care macină tot mai multe municipalități.

33 de câștigători

Finanțarea și serviciile de consiliere ale BEI vor fi disponibile celor 33 de orașe.

Executivul UE analizează în prezent proiectele de Contracte Climate City” (CCC) ale altor 23 de participanți, care stabilesc angajamentele, planurile de acțiune privind clima și planurile de investiții ale fiecărui oraș în parte.

Aceste fonduri de două miliarde de euro vizează planurile de investiții în energie, clădiri eficiente, sisteme de termoficare, energie regenerabilă, mobilitate durabilă, regenerare urbană, apă și infrastructură socială.

Bankers without Boundaries (BwB), o întreprindere socială condusă de foști bancheri de investiții, este partenerul principal în proiectul UE, oferind finanțare și sprijin pentru investiții orașelor participante.

BwB spune că există un „deficit de finanțare de 650 miliarde de euro” care va trebui să fie acoperit pentru ca cele 112 orașe să ajungă la zero emisii până în 2030, cu douăzeci de ani mai devreme de termenul limită de neutralitate climatică stability pentru întreaga UE.

Vezi si alte articole...