spot_imgspot_img

Poşta a început tipărirea cardurilor de energie

EconomiePoşta a început tipărirea cardurilor de energie

Poşta Română a început, miercuri, tipărirea cardurilor de energie, la eveniment fiind prezent ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloş.

 

Acesta a anunţat că, la 1 februarie, va începe distribuirea cardurilor, iar primele plăţi ase vor face din 20 februarie. Ministrul a explicat că se vor face verificări ale beneficiarilor, iar până acum s-a constatat că 527 dintre aceştia au, în realitate, venituri care depăşesc 10.000 de euro. ”Ar fi nefiresc ca ajutorul de încălzire să le fie acordat”, a precizat ministrul.

UPDATE: ”Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire”, a transmis, miercuri, MInisterul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-un comunicat de presă.

Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie în perioada 1-28 februarie 2023.

Plăţile se vor putea efectua după următorul calendar:

Pentru tranşa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
Pentru tranşa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.
Potrivit MIPE, potenţialii beneficiari vor fi înştiinţaţi dacă s-au descoperit situaţii care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul pentru care Poşta a mobilizat peste 50 de angajaţi, unde vor primi informaţii suplimentare şi vor fi îndrumaţi, dacă situaţia poate fi corectată.

”Bugetul măsurii pentru acordarea sprijinului necesar populaţiei vulnerabile pentru compensarea preţului la energie cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, acordată prin intermediul cardurilor de energie a fost stabilit la suma de 4.000.000 mii lei şi are ca sursă de finanţare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul Operaţional Capital Uman precum şi a Programului Operaţional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestor programe şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020”, a mai transmis MIPE.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că, dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi acasă de poştaşi, ei vor primi o înştiinţare.

“Primesc cardurile cu data de 1 februarie. Poştaşul are procedura pe care o parcurge de predare-primire. Dacă nu sunt acasă, ei lasă, potrivit procedurilor, confirmare de predare-primire, ca şi o scrisoare recomandată şi au procedurile interne la Poşta Română, în baza cărora orice scrisoare recomandată este cu confirmare de predare-primire. (…) Dacă ne referim la adresele beneficiarilor care locuiesc la aceeaşi adresă aici am încercat să clarificăm acele declaraţii pe propria răspundere şi să încercăm să delimităm gospodăriile aşa cum reiese din acele declaraţii, şi să verificăm la ANAF toată corespondenţa cu partea de venituri. Încercăm până pe data de 15 februarie, când închidem procesul de distribuţie şi virăm banii la Poşta Română, să avem clarificate aceste de probleme”, a explicat Marcel Boloş.

Bulgaria în ajutorul Ucrainei. Cum a salvat în secret Ucraina

El a mai anunţat că au fost găsite 527 de persoane care erau beneficiare ale cardului de energie, dar care înregistrează venituri pe loc de consum de peste 10.000 de euro.

Vezi si alte articole...

Cele mai populare articole...