Părintele Ciprian Mega a afirmat că se roagă pentru victimele războaielor, atât din Ucraina și din alte părți și că nu încurajează războaiele, în contextul vizitei sale la Moscova pentru Festivalul de Film din capitala Rusiei.
Afirmațiile preotului Ciprian Mega au fost făcute într-un interviu pentru Europa Liberă, dar din care siteul finanțat de Guvernul SUA a decis să publice doar câteva fragmente.
Răspunsul său a venit la o întrebare privind o eventuală „asociere” cu Biserica Ortodoxă a Rusiei, care susține războiul din Ucraina.
„După cum am răspuns mai devreme, nu mă asociez cu viziunile politice ale nimănui, ci doar cu Evanghelia lui Hristos și propria mea înțelegere asupra lumii. Niciodată nu am căutat să impun altora punctul meu de vedere, de aceea „obligația” aceasta de a-mi asuma gândirea colectivă, din reflexele corectitudinii politice, mi se pare un soi de obrăznicie, pe care am dreptul să nu o accept.
Prin slujirea mea în țară, nu împărtășesc politica PSD-istă a Patriarhiei, nici nu legitimez orientările ierarhilor BOR, nici abuzurile episcopilor și stareților pedofili. La fel, slujind la
Moscova, nu legitimez războiul. Niciun război de pe lumea aceasta nu poate fi încurajat de un preot.
Eu m-am rugat pentru victimele acestei terori, pentru victimele din ambele părți ale frontului. Așa cum mă rog pentru victimele din Gaza, pentru cele din Irak, pentru cele din fosta Iugoslavie, mai ales. În dreptul celor răposați de moarte năprasnică, nu pot cerceta dacă au avut sau nu ștampila d-lui Bănescu. Pentru mine, toți sunt chipul lui Dumnezeu, oameni care au fost trimiși la moarte.
Dar, pentru dezastrul din Ucraina, iertați-mă, voi fi sincer până la capăt. N-am nicio încredere în dl Zelenski. Lucrez cu actorii, iar Zelenski este un actor slab, un om fără caracter, încât piesa aceasta a devenit un reality-show lamentabil. Aceasta este părerea mea”, a spus Mega, în răspunsul său integral, publicat ulterior.
Bănescu – Mega, schimb de replici
Aluzia la teologul Vasile Bănescu nu a fost singulară. Pr. Mega a mai spus că dacă era „omul rușilor”, „nu ați fi aflat că sunt la Moscova, ci, poate, l-aș fi angajat pe dl Bănescu să lucreze pentru mine, fiind cel mai ieftin produs de pe piața caracterelor vandabile”.
Replicile lui Mega pentru Bănescu vin după ce acesta a declarat, ca reacție la vizita preotului la Moscova, că ar fi similară cu o vizită în Berlinul lui Hitler.
„Participarea benevolă, în actualul tragic context, la un festival de film patronat de personaje asociate la nivel internațional cu crime în masă și cu distrugerea unei țări suverane agresate printr-un sângeros ‘război sfânt’, nu e chiar o victorie a bunului-simț. Nici Berlinul nu era o destinație favorită pe care scriitorii și artiștii străini să o fi ales pentru culegerea vreunui premiu în vremea când Germania lui Hitler invada Polonia și apoi Europa”, a spus Vasile Bănescu, pentru Hotnews.