vineri, aprilie 19, 2024

Prestație lamentabilă pentru naționala României în amicalul împotriva Columbiei

MedicalPrestație lamentabilă pentru naționala României în amicalul împotriva Columbiei

România a pierdut cu 3-2 partida amicală disputată împotriva Columbiei, la Madrid. Naționala s-a prezentat foarte slab din nou, dar a înscris două goluri norocoase în finalul meciului.

Mai slab ca jocul naționalei a fost comentariul penibil al “jurnaliștilor” Antena 1. Cei doi s-au întrecut în aberații și remarci stupide care au făcut aproape imposibil de urmărit partida cu sonor.

Meciul de la Madrid a început de la 1-0 pentru Columbia. În minutul 5, Luis Diaz pasează la Mojica, acesta centrează perfect pentru Jhon Cordoba, care marchează cu o lovitură de cap.

România răspunde cu o pasă a lui Stanciu în fața porții, Alibec este blocat, mingea rămâne în spatele atacantului român, iar Vargas o degajează.

Se face 2-0 în minutul 36. Răzvan Marin și Stanciu se încurcă reciproc, Mojica le “fură” mingea, trimite o pasă minunată cu călcâiul la Luis Diaz care pasează în care la Arias, care împinge balonul în plasă.

Repriza secundă începe cu o ocazie excelentă pentru columbieni. Luis Diaz face ce vrea cu defensiva noastră, șutează superb, spre vinclu, dar Moldovan e la post și respinge în corner.

În minutul 65, Luis Diaz sprintează, croșetează trei jucători români, trimite balonul în banda dreaptă, dar pasa pe jos a lui Rodriguez, în careu, este respinsă de Moldovan.

Columbia înscrie pentru 3-0 în minutul 80. Fundașii centrali Marius Marin și Nedelcearu sunt imobili, îi permit lui Asprilla să preia nestingherit și să marcheze cu un șut plasat de la circa 13 metri de poartă.

Ianis Hagi reduce din handicap trei minute mai târziu. Fundașii columbieni pasează între ei, Rios nu este atent, Hagi îi fură balonul la marginea careului mare, scapă singur cu portarul și înscrie.

Se termină 3-2, după reușita lui Tănase din finalul prelungirilor. Fostul fecesebist înscrie cu un șut pe jos, din interiorul careului, după o pasă de la Man.

Articolul Prestație lamentabilă pentru naționala României în amicalul împotriva Columbiei apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.

Vezi si alte articole...