Prognoza meteo, 21 august. În următoarele ore, temperaturile vor fi ridicate, iar în Banat, sudul Crișanei, Oltenia, sudul și centrul Munteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei se vor înregistra condiții de caniculă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. În aceste regiuni, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge din nou nivelul critic de 80 de unități.

Prognoza meteo, 21 august. Cupolă de foc deasupra țării

După-amiaza și seara, în vest, nord și pe arii din centrul țării, instabilitatea atmosferică se va accentua. Vor apărea înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și pe alocuri grindină.

Pe spații restrânse, cantitățile de apă vor depăși 20–25 l/mp. În restul regiunilor, cerul va fi mai mult variabil spre senin, iar fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor semnala izolat.

Maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius

Vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, dar și în sud-estul extrem al țării, iar în timpul ploilor va sufla trecător cu putere.