marți, aprilie 23, 2024

Proiectul mall-ului cu palmieri al lui Robert Negoiță a trecut de Consiliul Local Sector 3 din a treia încercare. Opoziția acuză „o gaură neagră istorică”

Din OrasProiectul mall-ului cu palmieri al lui Robert Negoiță a trecut de Consiliul Local Sector 3 din a treia încercare. Opoziția acuză „o gaură neagră istorică”

Din documentele intrate și în posesia ziarului Libertatea reiese că primăria lui Robert Negoiță a investit deja 85 de milioane de euro în Hala Laminor. Aici ar urma să fie plantate sute de plante exotice, printre care și palmieri scoși de la Piața Unirii. USR acuză că la 100 de metri de mall, fratele primarului face un complex de 1.000 de locuințe.

Joi, 18 mai 2023, Consiliul Local Sector 3 a votat, în majoritate absolută, proiectul prin care s-a decis majorarea capitalului social al companiei Algorithm Construcții S3 SRL, cea care deține hala Laminor, prin cooptarea unui nou asociat la conducerea firmei: Consiliul Local Sector 3.

În spatele votului se află o investiție de 10 milioane de euro, în plus peste cele 85 de milioane de euro investite deja în hala ce urmează să devină mall. 

Și în care Robert Negoiță a declarat că va amplasa 200-300 de palmieri și plante exotice, unele dintre ele scoase din Piața Unirii de Primăria Municipiului București.

La ultima ședință de Consiliu Local, cu 16 voturi pentru, 10 împotrivă și 2 abțineri, proiectul a trecut. Era nevoie chiar de 16 voturi pentru (primul număr natural mai mare decât jumătate din numărul total de consilieri locali, 31).

Picase de două ori la vot

Asta după ce căzuse de două ori la vot:

În ședința din 20 aprilie 2023, au fost 11 voturi pentru, 10 împotrivă și 8 abțineri. Insuficient. 
Pe 26 aprilie 2023, proiectul a fost respins cu 11 voturi pentru, 11 împotrivă și 4 abțineri. 

Momentul votului a fost unul tensionat. Mai mulți consilieri locali USR și viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, au atacat proiectul.

„50-60 milioane de euro” versus 85 milioane de euro

Viceprimarul Lucian Judele a citat dintr-un document obținut de la firma Algorithm Construcții S3 în care apar toate investițiile în Hala Laminor: 424 de milioane de lei cu TVA. 

Adică 85 de milioane de euro. Documentul a intrat și în posesia ziarului Libertatea.

Acesta a prezentat, în ședința de consiliu local, un fragment audio cu primarul Robert Negoiță spunând că în hală s-au investit, până acum, „50-60 milioane de euro”.

„Stimați consilieri, vedeți dumneavoastră ce votați acum. Dacă votați în avantajul cetățenilor încă 10 milioane de euro sau votați să facă ce vrea el, un primar care spunea despre domnul Nicușor Dan că este dezorientat. Dar cred că vorbea doar din experiență personală”, a spus Judele.

„Distracția domnului primar”

„Se puteau face două spitale de tipul celor făcute de Dăruiește Viața sau șase școli, dar noi facem un mall”, a spus și Eugen Matei, consilier local USR.

Ce nu știe foarte multă lume e că acest mall e la 100 de metri de investiția fratelui dânsului, domnul Ionuț Negoiță, care are acolo în dezvoltare unul dintre cele mai mari complexe din zona respectivă, de peste 1.000 locuințe

Eugen Matei, consilier local USR:

În final, Matei a conchis: „Cele 10 milioane sunt distracția domnului primar, care face ce-și dorește în acest sector”.

Replica PSD-iștilor a venit de la Ion Maxim, consilier. „Șeful lui Matei Eugen, Ghinea, a furat 2 miliarde de euro. O fi bine?!”.

„O fantezie”

În final, chiar înainte să se treacă la vot, Mihaela Văcaru, consilier local USR, a spus că intenționează să sesizeze Curtea de Conturi și DNA:

„Este cea mai mare gaură neagră din istoria acestui sector. Niciun consilier din sector, nici o persoană din personalul de specialitate n-a putut să spună că a văzut studiul de fezabilitate al proiectului. Pentru că nu există”, a început ea.

Văcaru a numit proiectul „o fantezie” a lui Robert Negoiță. 

„Vreau să solicităm Curții de Conturi, DNA și altor instituții să investigheze ce se întâmplă acolo”, a transmis Mihaela Văcaru, consilier USR.

Vezi si alte articole...