joi, decembrie 5, 2024

Revolut oferă românilor eSIM

EconomieRevolut oferă românilor eSIM

Revolut oferă românilor eSIM, astfel aceștia au posibilitatea să acceseze date mobile atunci când călătoresc în străinătate, fără a se confrunta cu întreruperi sau cu taxe de roaming neaşteptate.

Potrivit unui comunicat al băncii digitale, clienţii Revolut din România, care deţin telefoane compatibile cu tehnologia eSIM, vor putea, de luni, să-şi instaleze pe telefonul mobil acest serviciu, indiferent de tipul de plan deţinut – Standard, Plus, Premium, Metal sau Ultra. Odată instalat, eSIM-ul le permite utilizatorilor să îşi încarce necesarul de date oriunde călătoresc, fără mai a avea nevoie de un SIM fizic şi fără să îşi folosească datele mobile incluse în abonamentul de telefonie mobilă.

eSIM-urile sunt compatibile cu majoritatea smartphone-urilor Apple şi Android 4G/5G şi sunt uşor de instalat, fără a fi nevoie să se descarce aplicaţii suplimentare sau să se folosească un SIM fizic.

„Dacă un client Revolut aterizează într-o ţară şi nu are acces la date, poate accesa în continuare aplicaţia Revolut şi poate folosi toate produsele şi funcţiile, inclusiv are posibilitatea să îşi adauge o cantitate mai mare de date mobile. Cu eSIM-ul instalat prin aplicaţia Revolut, toţi utilizatorii Revolut, indiferent de planul deţinut, vor avea acces la date mobile. Clienţii Ultra vor putea folosi, ca beneficiu inclus în planul lor, 3 GB de date mobile pentru a fi utilizate la nivel global, cu o reîmprospătare continuă în fiecare lună”, se arată în comunicat.

Noul produs este disponibil pentru toţi utilizatorii cu cea mai recentă versiune a aplicaţiei Revolut, versiunea 10.14, iar preţurile per locaţie pentru 1 GB încep de la 1 euro (5 lei) şi oferta include peste 100 de ţări.

Vor fi disponibile mai multe planuri de date, care vor varia de la 1 GB până la 20 GB, iar clienţii vor avea, de asemenea, opţiunea de a alege dintre planuri de date regionale sau globale pentru a acoperi mai multe ţări cu un singur plan, se precizează în comunicat.

Vezi și Revolut intră pe piața de telefonie mobilă din Marea Britanie

„La Revolut, valorificăm tehnologia pentru a simplifica viaţa clienţilor noştri, aşa cum o va face şi noul nostru produs, eSIM. Cu acesta, clienţii vor fi conectaţi la datele mobile, eliminând neajunsuri precum preţurile ridicate sau constrângerea de a cumpăra, instala sau gestiona o cartelă SIM fizică. Indiferent dacă vă aflaţi în SUA, Australia sau Egipt, puteţi apela rapid la un plan cu date mobile, cu doar câteva atingeri de ecran şi apoi puteţi partaja instant cu prietenii sau familia cele mai surprinzătoare fotografii de călătorie. Este cu adevărat o schimbare radicală pentru clienţii cărora le place să călătorească”, a declarat Elyas Sadou, director de produs eSIM la Revolut.

Costul utilizării datelor mobile în străinătate a crescut în ultimii ani. Majoritatea reţelelor mobile din UE nu mai permit utilizatorilor lor să folosească „roaming like at home” în Marea Britanie, iar tarifele de date pentru restul lumii sunt aproape întotdeauna în afara beneficiilor standard. Noul produs, dezvoltat împreună cu partenerul 1GLOBAL, este o soluţie la această problemă, spune banca digitală.

„Prin acest parteneriat cu Revolut, banca digitală va avea acces la reţeaua mobilă mondială a 1GLOBAL şi la platforma noastră pentru a-şi îmbunătăţi propria infrastructură tehnologică internaţională. 1GLOBAL oferă conectivitate rapidă şi sigură la reţeaua mobilă în peste 160 de ţări din întreaga lume. Tehnologia noastră eSIM se integrează perfect în aplicaţia Revolut şi poate fi instalată pe orice dispozitiv mobil compatibil eSIM, în mai puţin de un minut”, a declarat Hakan Koc, fondator şi director general al 1GLOBAL.

Odată cu introducerea eSIM, Revolut le deschide clienţilor săi uşa către o experienţă completă pentru călătoriile şi vacanţele lor. De la rezervarea cazării cu sejururi, la accesul în lounge-uri în peste 1.000 de aeroporturi, Revolut este o alegere preferabilă şi pentru confortul adus de asigurarea de călătorie care acoperă urgenţele medicale şi stomatologice pentru clienţii Premium, Metal şi Ultra. În timpul sejurului, clienţii se pot bucura de una dintre sutele de mii de atracţii turistice şi posibilităţi de petrecere a timpului liber şi pot plăti la restaurant sau la muzeu ca un local, cu ajutorul schimbului valutar la costuri competitive, în peste 30 de valute.

Revolut este o bancă licenţiată, care ajută utilizatorii să îşi folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Regatul Unit, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, 40 de milioane de clienţi din lume folosesc zeci de produse inovatoare Revolut pentru a realiza mai mult de o jumătate de miliard de tranzacţii pe lună. Prin intermediul conturilor personale sau corporate, Revolut ajută clienţii de pretutindeni să-şi menţină echilibrul financiar, să dispună mai eficient de banii lor, să se conecteze rapid cu semenii lor sau cu cei apropiaţi, oriunde s-ar afla.

Fondat în 2022, 1GLOBAL este noul startup al lui Hakan Koc, co-fondator şi fost co-director general al AUTO1 Group. 1GLOBAL a achiziţionat o serie de active din industria telecomunicaţiilor, în 2006, inclusiv o reţea mobilă globală recunoscută la nivel internaţional, acreditată de GSMA. 1GLOBAL are peste 400 de angajaţi în 12 ţări şi are statutul de MVNO complet reglementat în 9 dintre aceste pieţe, are sediul central la Londra şi un hub de cercetare şi dezvoltare la Lisabona.

Axat pe inovaţia în serviciile mobile GSM bazate pe eSIM, 1GLOBAL se adresează atât organizaţiilor, cât şi persoanelor fizice şi oferă produse diverse, inclusiv servicii de text şi voce pentru companii, furnizarea de SIM la distanţă, servicii IoT, servicii de telecomunicaţii încorporate pentru companii de tehnologie, platforme şi super-aplicaţii precum Revolut sau servicii de roaming la preţuri accesibile pentru consumatori.

Vezi si alte articole...