joi, noiembrie 21, 2024

Rusia, în război cu NATO. Textul integral al declarației lui Putin. Este România amenințată?

ActualitateRusia, în război cu NATO. Textul integral al declarației lui Putin. Este România amenințată?

Rusia, în război cu NATO. Textul integral al declarației lui Putin. Romania amenințată? Ucraina va lovi teritoriul Rusiei cu arme americane cu rază lungă de acțiune în viitorul apropiat, ceea ce, potrivit lui Vladimir Putin, înseamnă că Rusia se află în război cu NATO.

Rusia, în război cu NATO. Textul integral al declarației lui Putin. Romania amenințată? „Ucraina intenționează să efectueze primele atacuri la distanță lungă în zilele următoare, au declarat surse pentru Reuters, fără a dezvălui detalii din cauză de securitate operațională”, potrivit European Pravda.

Sursele au indicat că loviturile inițiale ar putea fi efectuate cu rachete ATACMS, care au o rază de acțiune de până la 306 kilometri. Casa Albă a refuzat să comenteze.

Rusia, în război cu NATO. Textul integral al declarației lui Putin. Romania amenințată?

Totodată, Franța și Regatul Unit, după SUA, au acordat Ucrainei permisiunea de a folosi rachetele lor SCALP cu rază lungă de acțiune și Storm Shadow pentru lovituri pe teritoriul Rusiei, potrivit Le Figaro, citată de European Pravda.

„Francezii și britanicii au autorizat Ucraina să lovească adânc în teritoriul Rusiei folosind rachetele lor SCALP/Storm Shadow”, scrie Le Figaro.

Articolul se concentrează pe autorizarea președintelui american Joe Biden pentru ca forțele ucrainene să lanseze lovituri în adâncul teritoriului rus cu rachete americane ATACMS.

„Această decizie reprezintă o schimbare semnificativă în operațiunile forțelor ucrainene, despre care se spune că dețin mai multe rachete americane decât franco-britanice”, notează Le Figaro.

Acesta este un punct culminant în tensiunile dintre NATO și Rusia privind războiul din Ucraina. Va porni Putin război contra NATO?

Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia”

Presa rusă redă textul integral al declarației lui Vladimir Putin privind posibila permisiune pentru SUA și aliații săi de a lovi adânc în Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, de la 12 septembrie 2024:

„Nu este vorba despre a permite sau interzice regimului de la Kiev să lovească teritoriul Rusiei. O face deja folosind drone și alte mijloace. Dar când vine vorba de utilizarea armelor de precizie cu rază lungă de acțiune de fabricație occidentală, este o cu totul altă poveste.

Faptul este că – am spus deja acest lucru și oricare expert va confirma acest lucru, atât aici, cât și în Occident – armata ucraineană nu este capabilă să lovească cu sisteme moderne de precizie cu rază lungă de acțiune de fabricație occidentală. Nu poate face asta. Acest lucru este posibil doar folosind informații de la sateliți, pe care Ucraina nu le are, aceste date sunt doar de la sateliți fie ai Uniunii Europene, fie ai Statelor Unite – în general, de la sateliții NATO. Acesta este primul lucru.

Al doilea și foarte important, poate cheia, este că misiunile de zbor pentru aceste sisteme de rachete pot fi introduse, de fapt, doar de militarii NATO. Militarii ucraineni nu pot face asta. Prin urmare, nu este vorba de a permite regimului ucrainean să lovească Rusia cu aceste arme sau nu. Este vorba de a lua o decizie dacă țările NATO participă direct sau nu la conflictul militar.

Dacă se va lua această decizie, nu va însemna nimic mai puțin decât participarea directă a țărilor NATO, a Statelor Unite și a țărilor europene la războiul din Ucraina. Aceasta este participarea lor directă și aceasta, desigur, schimbă semnificativ însăși esența, însăși natura conflictului.

Aceasta va însemna că țările NATO, Statele Unite și țările europene se luptă cu Rusia. Și dacă este așa, atunci, ținând cont de schimbarea în însăși esența acestui conflict, vom lua decizii adecvate pe baza amenințărilor care ne vor fi create.”

Analiștii militari ruși nu sunt convinși că se va porni un război cu NATO

Analiștii militari ruși enumără mai multe „nuanțe” și nu neapărat că Rusia chiar se va putea socoti în război cu NATO.

Aceștia susțin că rachetele ATACMS în cea mai puternică modificare pot atinge o distanță de 300 km, ceea ce reprezintă o amenințare pentru posturile de comandă, aerodromurile, locurile de desfășurare a personalului militar rus, ceea ce va ridica niște probleme în plus și măsuri de protecție suplimentare, dar nu va schimba fundamental desfășurarea războiului.

O altă nuanță este că, dacă Washingtonul a permis folosirea rachetelor balistice, atunci alte țări vor urma SUA și, pe lângă ATACMS, Storm Shadow și SCALP vor zbura în regiunea Kursk. Și pot apărea și rachete germane Taurus, spărgătoare de buncăre și depozite subterane, din momentul în care Scholz – care nu a vrut să le trimită Ucrainei – nu va mai fi cancelar în urma alegerilor anticipate din martie 2025.

Generalii ruși consideră că permisiunea crește gradul de conflict până la punctul extrem și va crea mari probleme.

Exemplul Crimeei și al teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia sunt o dovadă în acest sens. Au apărut dificultăți, dar Ucraina nu a obținut niciun beneficiu practic.

Anterior, au fost efectuate lovituri în adâncimea teritoriului rus. Pentru aceasta s-au folosit drone de tip aeronave, iar printre ținte s-au numărat, elemente ale securității strategice ale țării: avioane purtătoare de rachete Tu-95 și radare.

Însă, nu se compară un atac cu drone ce zboară la viteze mici cu un focos de până la 50 kg și cu rachete de mare viteză concepute să străpungă liniile de apărare aeriană.

Și totuși, lovituri cu astfel de rachete au mai fost efectuate înainte în Crimeea, Novorossia, Lugansk, s-a încercat distrugerea Podului Crimeei.

Situația actuală diferă de cea anterioară doar în direcția loviturilor cu rachete, spun generalii ruși, dacă se va considera că integritatea țării este pusă în pericol. Se va ține cont și de faptul că aceste rachete nu sunt nucleare și nu vor fi în cantități nemăsurate, ci, probabil, câteva zeci.

Și se ține cont și că Occidentul permite lovirea în zone limitrofe.

Cel mai îngrijorător este faptul că această permisiune ar putea demonstra o mișcare politică, parte a unei creșteri generale a mizei înainte ca războiul să treacă într-o altă fază.

Atunci, Rusia va trebui să dea un răspuns acolo de unde vor pleca rachetele, indiferent dacă, tangențial, ar atinge și țări membre NATO care cooperează pentru lovirea teritoriului rusesc. România și Polonia se află sub atenția Rusiei pentru rolul important în livrarea ajutorului militar către Ucraina.

Analiștii militari ruși nu par a se grăbi să „declare” război NATO. Mai ales că speră că Administrația Trump ar putea anula această permisiune și poate chiar și ajutorul pentru Kiev.

Vezi si alte articole...