vineri, octombrie 4, 2024

Rușii, pregătiți psihologic pentru un război împotriva Occidentului. Ce recunoaște în premieră Kremlinul

ExterneRușii, pregătiți psihologic pentru un război împotriva Occidentului. Ce recunoaște în premieră Kremlinul

Kremlinul recunoaște în premieră că este în stare de război în Ucraina, dar susține în mod propagandistic că acest lucru este condiționat de sprijinul primit de țara atacată din partea Occidentului.

Într-un interviu acordat pentru „Argumentî i Faktî”, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spune că Rusia nu va permite existenţa unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a recupera peninsula Crimeea. Situată la Marea Neagră, peninsula Crimeea a fost anexată de Rusia în martie 2014, iar Ucraina intenționează să-și reinstaureze suveranitatea acolo.

„Ne aflăm în stare de război. Da, totul a început ca o operaţiune militară specială, dar, odată ce această bandă s-a format, când Occidentul colectiv a participat la toate acestea alături de Ucraina, pentru noi a devenit un război. Sunt convins de aceasta. Şi fiecare trebuie să înţeleagă acest lucru pentru a se mobiliza personal”, a declarat Peskov, citat de AFP și Agerpres.

Așa-zisa operațiune militară specială ordonată de Vladimir Putin la 24 februarie 2022 a avut încă de la început caracteristicile unui război. Recunoașterea din partea Kremlinului a faptului că poartă un război împotriva Ucrainei și apelul la „mobilizarere personală” survin după declararea lui Putin drept câștigător în așa-zisele alegeri prezidențiale organizate weekendul trecut în Rusia. Există îngrijorări că, odată învestit pentru un nou mandat de șase ani, Putin ar putea să-și extindă planurile militare dincolo de Ucraina.

„De jure, este o operaţiune militară specială, dar, de facto, s-a transformat în război”, a subliniat Peskov în timpul unei conferinţei sale de presă susținute vineri.

De doi ani încoace, Kremlinul a pedepsit folosirea cuvântului „război” cu amenzi şi condamnări grele la închisoare, insistând pentru impunerea eufemismului oficial de „operaţiune militară specială”, notează Agerpres.

Mai mulţi oficiali de rang înalt de la Moscova au utilizat în cursul acestor doi ani de conflict cuvântul „război” în declaraţii publice, dar întotdeauna referindu-se la o așa-zisă apărare a Rusiei de Occident prin intermediul Ucrainei, nu la invazia rusă propriu-zisă, precizează AFP. Ori Rusia susține că se apără prin războiul neprovocat lansat împotriva Ucrainei și denunță în mod constant faptul că țara pe care a atacat-o este sprijinită financiar și cu arme de Occident să reziste în fața invaziei.

Întrebat de presă, vineri, cu privire la soarta celor care au fost condamnaţi pentru utilizarea cuvântului „război”, Peskov a sugerat că regimul Putin nu va permite folosirea acestui termen într-un sens critic.

„Cuvântul război este folosit în diferite contexte. Comparaţi contextul meu cu cel al cazurilor (persoanelor condamnate, n. red.) pe care le citaţi”, a declarat el.

Analista rusă Tatiana Stanovaia a apreciat într-o postare pe Telegram că utilizarea oficială a acestui termen de către Kremlin ilustrează trecerea unei „graniţe psihologice” pentru elita politică şi populaţie.

Vezi si alte articole...