Șeful Statului Major al Apărării din Franța, generalul Fabien Mandon, se confruntă cu critici puternice. El le-a spus primarilor că țara trebuie să fie pregătită să accepte moartea copiilor săi dacă vrea să descurajeze o eventuală agresiune din partea Rusiei, potrivit France24.
Generalul Fabien Mandon a declarat, într-un discurs ținut marți în fața unor primari, că, deși Franța are puterea economică și demografică pentru a învinge Moscova, îi lipsește „spiritul” necesar în societate pentru a face față amenințării.
Rusia și Ucraina se află în război din februarie 2022. Puterile europene, inclusiv Franța, au sprijinit Ucraina cu livrări tot mai consistente de armament. Paradoxal, acestea au insistat mereu că nu sunt implicate direct în conflict.
„Avem toate cunoștințele, toată forța economică și demografică pentru a descuraja regimul de la Moscova să-și încerce norocul mergând mai departe”, a spus Mandon.
„Ceea ce ne lipsește – și aici aveți un rol major – este forța de spirit de a accepta suferința pentru a proteja ceea ce suntem”, le-a spus el primarilor.
„Dacă țara noastră slăbește pentru că nu este pregătită să accepte – să fim sinceri – să-și piardă copiii, să sufere economic deoarece producția de armament va avea prioritate, atunci suntem în pericol”, a adăugat el.
Reacții din partea oficialilor francezi
Emmanuel Macron a susținut în repetate rânduri că Rusia riscă să avanseze și mai mult dacă invazia Ucrainei are succes.
Autoritățile au încercat să pregătească mental populația pentru un război sau o criză care ar putea-o obliga să facă sacrificii. Totuși, mesajul a pătruns cu greu într-o societate polarizată. Totodată, cetățenii s-au simțit departe de linia frontului și protejați de descurajarea nucleară.
Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii de stânga La France Insoumise, a spus că este „în total dezacord” cu Mandon.
„Nu este treaba lui să invite primarii sau pe oricine altcineva să participe la pregătiri de război decise de nimeni. Nici de președinte. Nici de guvern. Nici de Parlament”, a scris el pe X.
„Și nici nu este treaba lui să anticipeze sacrificii ce ar rezulta din eșecurile noastre diplomatice, asupra cărora opinia publică nu a fost consultată! Unde este președintele Macron? De ce permite asta?”, a scris Mélenchon.
Louis Aliot, vicepreședintele partidului Adunarea Națională, a declarat:
„Trebuie să fii pregătit să mori pentru țara ta… dar războiul purtat trebuie să fie just, sau înțeles, sau dictat de necesitatea ca însăși supraviețuirea națiunii să fie în joc… Nu cred că sunt mulți francezi pregătiți să meargă să moară pentru Ucraina”, a spus el.
„E un NU! Nu sunt suficiente cele 51.000 de monumente dedicate eroilor căzuți în orașele și satele noastre?”, a spus liderul comunist Fabien Roussel.
„Da apărării naționale, dar nu unei retorici belicoase de neîndurat!”, a scris el pe X.
