vineri, iulie 26, 2024

Simona Bucura Oprescu: Trebuie să-i scoatem pe români de sub salariul minim

EconomieSimona Bucura Oprescu: Trebuie să-i scoatem pe români de sub salariul minim

Ministra Muncii Simona Bucura Oprescu a participat la sesiunea special a Consiliului Naţional al Blocului Naţional Sindical (BNS). Ea a spus că în România sunt circa 800.000 de români plătiţi cu salariul minim şi a subliniat că instituţia nu va finaliza legea salarizării înaintea de a mai avea încă o consultare cu sindicaliştii.

„Trebuie să-i scoatem pe români de sub salariul minim. Îmi doresc să asigur predictibilitate de-acum înainte. Totodată, avem nevoie de o piaţă a muncii puternică pentru a putea susţine salariile şi pensiile” a declarat Simona Bucura Oprescu, conform postării pe pagina de Facebook a BNS.

Prin noua lege a salarizării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pregăteşte diminuarea discrepanţelor mari care există astăzi cu privire la salarizarea celor care lucrează în sistemul bugetar.

Totodată, Simona Bucura Oprescu a dat asigurări că Ministerul Muncii nu va finaliza legea salarizării înainte de a mai avea încă o dată o consultare cu sindicaliştii.

„Nu vom face asta din birou, plecând de la faptul că dacă v-am consultat în etapa preliminară este suficient. Nu. Deci, înainte de a avea forma pe care să o înaintăm în Guvern pentru a fi aprobată, încă o dată, atât cu reprezentanţii ministerelor care sunt angajatori, dar şi cu dumneavoastră, reprezentanţii salariaţilor, încă o dată vom vedea proiectul, de aşa manieră încât lucrurile să fie clare”, a punctat Oprescu.

Preşedintele BNS, Dumitru Costin a declarat că ANOFM şi Inspecţia Muncii sunt două instituţii ce trebuie îmbunătăţite urgent. De asemenea, este necesară existenţa unui parteneriat între insituţiile statului, angajatori şi reprezentanţii lucrătorilor, sindicate, pentru a putea gestiona problemele şi de a extinde formarea angajaţilor pentru a avea salarii decente.

La sesiunea specială, Simona Bucura Oprescu, a ascultat toate situaţiile cu care se confruntă sindicatele în ţară, în relaţia cu angajatorii sau cu instituţiile statului şi a dat asigurări că în perioada următoare va lua măsurile necesare pentru îmbunătăţirea dialogului social şi a respectării drepturilor lucrătorilor, mai precizează sursa citată.

Vezi si alte articole...