Situația din piața rezidențială în noiembrie 2022. Scădere ușoară a prețului de listă, în medie, la nivel național

ImobiliareSituația din piața rezidențială în noiembrie 2022. Scădere ușoară a prețului de listă, în medie, la nivel național

În luna noiembrie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare la nivel național s-au diminuat cu 0,2% față de luna anterioară. Valoarea medie de listare pentru o proprietate a ajuns, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la 1.704 euro pe metru pătrat util (față de 1.707 de euro pe metru pătrat la finele lui octombrie). Prețurile de listă au continuat să crească, totuși, în trei centre regionale.

„Piața rezidențială a evoluat conform așteptărilor noastre în acest final de an, înregistrând creșteri ușoare pe anumite segmente, dar și corecții pe altele. Piața se află în continuare în căutarea punctului de echilibru, lucru care cel mai probabil se va întâmpla spre mijlocul anului viitor, odată cu stabilizarea prețurilor materialelor și costurile de construcție. Un factor de risc rămâne costul finanțării”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Pe parcursul lunii trecute, Capitala a consemnat un recul de 0,7% al prețului mediu solicitat de proprietari, până la un nivel de 1.716 de euro pe metru pătrat util (de la 1.728 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui octombrie).

Scăderi au avut loc, în perioada menționată, pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,4% (de la 1.599 la 1.593 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite au înregistrat un declin de 0,7% (de la 1.874 la 1.848 de euro pe metru pătrat).

În Brașov, Indicele Imobiliare.ro relevă pentru luna noiembrie o ușoară scădere de 0,1% pe segmentul apartamentelor, de la nivelul de 1.623 euro pe metru pătrat util atins în octombrie, până la 1.621 de euro pe metru pătrat. O tendință de scădere a fost consemnată, însă, doar pe segmentul vechi: este vorba, mai exact, despre un minus de 0,3%, de la 1.512 la 1.507 de euro pe metru pătrat. Locuințele nou construite, pe de altă parte, au înregistrat un avans de 2% luna trecută, de la 1.777 la 1.813 de euro pe metru pătrat.

În luna noiembrie, Cluj-Napoca nu s-a conformat tendinței general descendente a prețurilor: așteptările vânzătorilor au crescut, cu 0,6%, ajungând la 2.415 euro pe metru pătrat util (față de 2.401 euro pe metru pătrat în octombrie). Prețurile apartamentelor din blocurile vechi au stagnat, astfel acestea costă în medie 2.337 de euro pe metru pătrat. Unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat o creștere de 3,3%, de la 2.475 la 2.557 de euro pe metru pătrat.

În Constanța așteptările vânzătorilor s-a majorat în ultima lună de toamnă. Mai exact, este vorba, despre o creștere în cuantum de 0,6% față de octombrie, de la 1.419 la 1.428 de euro pe metru pătrat util. Asemenea lunii octombrie valoarea medie de listare pentru apartamentele vechi a stagnat la 1.372 de euro pe metru pătrat. Prețul solicitat pentru locuințele nou-construite a consemnat, însă, o creștere de 3,8% (de la 1.457 la 1.512 de euro pe metru pătrat).

În Iași Indicele Imobiliare.ro relevă o evoluție pozitivă pentru luna noiembrie: apartamentele scoase la vânzare aici s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,5%, ajungând astfel să coste, în medie, 1.339 de euro pe metru pătrat util (față de 1.332 de euro pe metru pătrat la finele lui octombrie). Conform tendinței generale de creștere, prețurile locuințelor din blocurile vechi ale Iașiului au consemnat o majorare de 0,9% în perioada analizată, de la 1.311 la 1. 323 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou construite, pe de altă parte, au înregistrat o stagnare a prețului, astfel acestea costă în medie 1.328 de euro pe metru pătrat

În Timișoara, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au redus, per ansamblu, cu 0,4% în luna noiembrie, de la 1.459 la 1.453 de euro pe metru pătrat util. Pe segmentul locuințelor vechi a avut loc o scădere de 0,4% în perioada analizată, acestea ajungând să coste 1.428 euro pe metru pătrat (față de 1.434 euro pe metru pătrat în luna anterioară). Unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat un recul de 1%, de la 1.523 la 1.508 de euro pe metru pătrat util.

Cele mai căutate cartiere din țară

Constănțenii sunt dispuși să plătească cele mai mari chirii din țară, în vreme ce clujenii sunt dispuși să achite cel mai mult la nivel național pentru achiziționarea de apartamente, arată un studiu Imoradar24.ro, platformă parte din grupul Imobiliare.ro și care formează alături de Imobiliare.ro un ecosistem de căutare complet pe piața rezidențială.

Datele sunt agregate din analizarea intențiilor de tranzacționare ale clienților. Portalul Imoradar24.ro este cel mai mare agregator de anunțuri imobiliare din România. Acesta scanează peste 600.000 de anunțuri din peste 7.000 de localități cu 170.000 de proprietăți unice din țară.

  • Acesta a analizat intențiile consumatorilor, urmărind anunțurile pentru care aceștia au inițiat un contact. Prețurile au fost exprimate prin folosirea medianei, o formulă asemănătoare mediei.
  • Dacă Imobiliare.ro prezintă cererile vânzătorilor sau proprietarilor, datele Imoradar24.ro prezintă preferințele clienților.

Cluj-Napoca

În municipiul Cluj-Napoca, chiria medie pe care locuitorii săi ar plăti-o este de 350 de euro pe lună, în timp ce pentru cumpărare prețul alocat pentru un apartament este de 96.000 de euro.

Cele mai căutate zone sunt Mărăști pentru închiriere și Mănăștur pentru achiziția de apartamente.

Zona Mărăști este căutată de 23,56% dintre cei care caută să închirieze apartamente, pe locurile următoare clasându-se Gheorgheni (17,68%), Mănăștur (17,09%), Zorilor (8,28%) și Grigorescu (4,18%).

Prețul mediul către care se orientează cei care caută apartamente în Cluj-Napoca este de 350 de euro. Același buget este alocat și pe cartierele Mărăști și Grigorescu. Pentru zona Mănăștur, clujenii sunt dispuși să aloce 300 de euro pentru chirie lunar, iar pentru Zorilor prețul ajunge la 370 de euro pe lună.

În privința cumpărării de apartamente, zona Mănăștur este preferată de 20,63% din clienți. Aceasta este urmată de Zorilor (14,86%), Mărăști (11,34%), Bună Ziua (10,21%) și Gheorgheni (8,59%).

Clienții sunt dispuși să scoată din buzunar în medie 96.000 de euro pentru un apartament în Cluj-Napoca, dar prețurile diferă și ele în funcție de zonă: Mănăștur (92.650 euro), Zorilor (95.000 euro), Mărăști (107.000 euro), Bună Ziua (98.500 euro), Gheorgheni (109.800 euro).

Timișoara

Dacă cei din Cluj sunt dispuși să scoată din portofel 350 de euro pe lună pentru chirie, timișorenii sunt mai rezervați: bugetul alocat de aceștia este de 245 de euro.

Zonele preferate pentru închiriere sunt Complex Studențesc (19,03% din total), Aradului (7,45%), Lipovei (7,31%), Buziașului (6,69%), Șagului (5,1%).

Cuantumul pe care l-ar plăti variază și el în funcție de zonă: 230 de euro pe lună în Complexul Studențesc, urmat de 253 de euro pentru cartierul Aradului, 230 de euro pentru Lipovei, 200 de euro pentru Buziașului și 220 de euro pe lună pentru Șagului.

În privința achiziției de apartamente, cartierul Aradului din Timișoara este în topul preferințelor, cu 8,2% din total. Acesta este urmat în top de zona Girocului (8,07%), Lipovei (7,59%), Soarelui (6,33%), Șagului (5,19%).

Prețul mediu pe care clienții l-ar plăti pentru un apartament în Timișoara este de 71.950 euro.

Pe zone prețurile variază și ele: 79.900 de euro în zona Aradului, 73.000 de euro în zona Girocului, 75.000 de euro în cartierul Lipovei, 76.000 de euro în zona Soarelui și 62.000 de euro pentru zona Șagului.

Brașov

Chiria medie pe care un client este dispus să o plătească lunar este de 320 de euro, în vreme ce prețul mediu pe care l-ar achita un brașovean pentru un apartament este de 74.276 euro, conform datelor Imoradar24.ro.

La închirierea de apartamente, cele mai căutate zone sunt Tractorul (17,44%), Astra (15,65%), Centrul Civic (7,87%), Centrul Istoric (6,43%) și Avantgarden (6,23%).

Chiar dacă chiria pe care ar plăti-o este de 320 de euro pe lună, există sume mai mari pe care unii dintre clienți le-ar achita: în zonele Tractorul, Centrul Istoric și Avantgarden brașovenii ar scoate din buzunar 350 de euro pe o lună de chirie, iar în Centrul Civic media este de 334 euro.

Din top 5 cele mai căutate zone, Astra este singura cu preț sub medie, cu 280 de euro pe lună.

Cartierul Tractorul este cel mai popular și la intenția de achiziție a apartamentelor, cu 16,4% din total. Acesta este urmat de zona Astra (12,89%), Răcădău (7,24%), Centrul Istoric (5,79%) și zona Bartolomeu (5,48%).

Variațiile de preț sunt mult mai mari decât la chirii: dacă în zona Tractorul brașovenii ar fi dispuși să plătească 75.250 euro pe un apartament, în zona Astra indicatorul scade la 65.000 de euro.

Bugetele alocate cresc pentru cartierul Răcădău (92.400 euro) și Centrul Istoric (120.000 euro), în vreme ce în zona Bartolomeu prețul scade și mai mult (48.000 euro).

Iași

În Iași, clienții sunt dispuși să aloce 295 de euro pe lună pentru chiria lunară, în timp ce pentru achiziția unui apartament se îndreaptă către o medie de 63.000 de euro.

Cele mai căutate cartiere pentru închiriere sunt: Tătărași (12,95%), Nicolina (10,06%), Podu Roș (8,71%), Copou (8,33%) și Păcurari (8,27%).

În Tătărași, ieșenii sunt dispuși să plătească o medie de 287 de euro pe lună, însă prețul scade la 250 euro pe lună în zona Nicolina.

Disponibilitatea de a plăti crește pentru Podu Roș (270 euro pe lună), în vreme ce în Copou se găsește cel mai mare preț dintre principalele cartiere (350 de euro pe lună). În zona Păcurari, chiria către care se orientează este de 295 euro.

Cartierul Tătărași este preferat și pentru cumpărarea de apartamente, cu 13,89% din intențiile de tranzacționare. Acesta este urma de zona Podu Roș (10,39%), Nicolina (10,19%), Copou (9,95%) și Păcurari (6,27%).

În privința prețurilor, pentru cel mai popular cartier, Tătărași, ieșenii ar plăti o medie de 59.000 de euro.

Cartierul Podu Roș este cel mai ieftin dintre zonele cele mai căutate, cu o medie de 49.138 euro pentru un apartament.

Următoarele zone din topul preferințelor vin însă cu prețuri mai mari: 62.500 euro pentru un apartament în zona Nicolina, 74.425 euro în Copou și 70.200 de euro în Păcurari.

Constanța

Chiria medie pe care un client din Constanța ar fi dispus să o plătească este de 370 de euro, iar prețul mediu de cumpărare pentru locuințele către care se orientează constănțenii este de 73.000 de euro, mai relevă datele.

Zona Tomis Nord este cea mai căutată de către cei care caută să închirieze, cu 15,58% din preferințe. Aceasta este urmată de zona Far (6,86%), Tomis Plus (5,88%), Inel II (4,98%) și zona CET (4,79%).

Pentru zona Tomis Nord constănțenii ar fi dispuși să plătească 390 euro pe lună, în vreme ce pentru zona Far media este de 255 de euro.

Dintre cartierele cele mai populare, zona Tomis Plus este cea mai scumpă, cu 450 de euro pe lună, în vreme ce la Inel II constănțenii ar aloca 350 de euro.

Zona CET este cea mai ieftină, cu 200 de euro pe lună pe care cei interesați i-ar da pe chirie.

Legat de achiziția apartamentelor, cel mai căutat cartier este tot Tomis Nord, cu 11,84% din intenții. Acesta este urmat de Faleza Nord (7,92%), zona Inel II (5,97%), Tomis III (5,59%) și zona CET (5,08%).

În cel mai popular cartier, Tomis Nord, prețul mediu pe care constănțenii l-ar oferi este de 69.950 euro.

Cel mai mare preț, de 120.000 de euro, este întâlnit însă în zona Faleza Nord. Pentru un apartament în zona Inel II prețul mediu alocat este de 65.000 de euro, iar pentru Tomis III crește la 75.500 de euro.

În fine, zona CET vine cu o medie de doar 27.000 de euro.

Vezi si alte articole...

Din Oras

Parteneri

Cele mai populare articole...