vineri, decembrie 6, 2024

Statele Unite a decis să desemneze grupul Wagner drept „organizaţie criminală

ExterneStatele Unite a decis să desemneze grupul Wagner drept „organizaţie criminală

Statele Unite ale Americii au decis să desemneze grupul rus Wagner drept „organizaţie criminală transnaţională”. Washingtonul ia această decizie după ce Grupul a fost implicat în defensiva militară rusă împotriva Ucrainei.

Statele Unite vor cataloga Grupul paramilitar rus Wagner drept „organizaţie criminală transnaţională”. Anunțul a fost făcut, vineri seară, pe 20 ianuarie, de către John Kirby, coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.

Grupul Wagner a trimis în jur de 50.000 de combatanţi pe frontul din estul Ucrainei

Așadar, John Kirby a afirmat că Departamentul Trezoreriei de la Washington va aplica sancţiuni împotriva Grupului Wagner. „Acţiunile confirmă ameninţarea transnaţională generată de Grupul Wagner, inclusiv prin modelul de comportament de activităţi criminale grave.”, a declarat John Kirby, potrivit postului american de televiziune CNN.

Oficialul american a evidențiat faptul că Grupul Wagner a trimis în jur de 50.000 de combatanţi pe frontul din estul Ucrainei. Mai mult decât atât, Kirby a acuzat Coreea de Nord că furnizează armament Grupului Wagner, lucru care a fost negat recent de regimul de la Phenian.

„Transferurile de armament din Coreea de Nord sunt o încălcare directă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.”, a adăugat John Kirby.

Care sunt legăturile Grupului Wagner cu șeful statului Vladimir Putin
În context, presa internațională a relatat că singurul om care a avut curajul să critice ferm acțiunile președintelui Vladimir Putin cu privire la războiul din Ucraina este Evgheni Prigojin, fondatorul grupării de mercenari Wagner.

Pe măsură ce rapoartele privind eșecurile Rusiei în Ucraina au circulat intens în toamna aului trecut, un apropiat al lui Vladimir Putin i-a transmis președintelui acestuia ce îndoieli are cu privire la gestionarea războiului de către Kremlin, a informat Insider. Marți, 1 noiembrie, presa americană a relatat că acest personaj era Evgheni Prigojin, un om de afaceri rus, restaurator și aliat de vechi al lui Putin.

Însă Prigojin a negat informația lansată în presa americană și a declarat că „nu a criticat managementul Forțelor Armate ale Federației Ruse în timpul conflictului din Ucraina”.

Fondatorul Wagner, Evgheni Prigojin: Nu-l subestimați pe Zelenski!

„Deşi este preşedintele unei ţări ostile Rusiei în acest moment, Zelenski este un tip puternic, încrezător, pragmatic şi agreabil”, a relatat Evgheni Prigojin pe una dintre rețelele sociale, potrivit Reuters. „Nu-l subestimaţi!”, a atras el atenţia într-un mesaj, după ce a fost întrebat de ce laudă un preşedinte pe care Moscova îl critică sau ridiculizează.

„Pentru a deveni puternic, pentru a învinge, trebuie să-ţi tratezi adversarul cu respect. Să nu-l subestimezi. Trebuie să vezi mereu care sunt propriile tale puncte slabe şi ce este bun şi important să vezi din experienţa inamicului”, a explicat Evgheni Prigojin.

Vezi si alte articole...