vineri, iulie 26, 2024

Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat din finanțare PNRR

Din OrasTeatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat din finanțare PNRR


Primăria Capitalei a transmis că procesul de renovare va ajunge și la clădirea situată pe Bd. Schitu Măgureanu, nr. 1, care găzduiește Teatrul Bulandra. Imobilul va fi consolidat și restaurat cu finanțare din PNRR, iar proiectul urmează să fie implementat până în luna februarie 2026.

Imobilul din B-dul Schitu Măgureanu, nr. 1, Sector 5, București, care adăpostește Teatrul Bulandra, va fi consolidat și restaurat cu finanțare din PNRR Componenta 5 – Valul Renovării, transmite Primăria Capitalei într-un comunicat de presă.

Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), în numele UAT Municipiul București, a depus un proiect pentru consolidarea seismică și renovarea energetică moderată a clădirii publice situată pe Bd. Schitu Măgureanu, nr. 1, Sectorul 5, București.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat finanțarea în valoare de 65.378.065,87 lei (inclusiv TVA). Proiectul a fost lansat în februarie 2023 și va fi implementat până în luna februarie 2026.

Clădirea a fost construită în anul 1935, iar în anul 1937 a fost adăugat corpul din B-dul Schitu Măgureanu, adiacent teatrului, aflat în Zona Construit Protejată 06 – bulevardul Haussmannian Elisabeta-Kogălniceanu. Imobilul are o suprafață construită desfășurată de 11.872,82 mp. și regimul de înălțime S+P+7E+M cu funcțiune mixtă (la parter sala de spectacole ”Liviu Ciulei”), precizează sursa citată.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației gestionează apelul de proiecte, care beneficiază de finanțare din fonduri europene prin intermediul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență al României), precum și din fonduri naționale.

Vezi si alte articole...