Povestea ginului românesc „Tony Dog” începe într-un mod neașteptat, cu un personaj care, la prima vedere, nu ar fi avut nimic în comun cu lumea băuturilor spirtoase. Petruț Oțeanu a absolvit IEFS, actuala Universitate Națională de Educație Fizică și Sport, ceea ce în mod normal l-ar fi îndreptat spre o carieră în domeniul sportului.
Nimic din parcursul lui nu sugera că, peste ani, va deveni master distiller, omul care creează și perfecționează rețete de băuturi distilate.
Și totuși, destinul are uneori moduri neașteptate de a aduce oamenii acolo unde nici nu s-ar fi gândit că vor ajunge. În cazul lui Petruț Oțeanu, drumul spre distilerie a fost deschis de două lucruri aparent fără legătură: o copilărie petrecută parțial în Africa și moștenirea unei pasiuni de familie pentru distilare.
Astăzi, el a investit aproape un milion de euro într-o distilerie modernă și într-un gin românesc care își propune să concureze cu brandurile consacrate ale lumii. Numele băuturii – „Tony Dog” – spune deja o parte din poveste: un câine de vânătoare, o plimbare prin natură și o întâlnire spectaculoasă cu un fazan.
Dar pentru a înțelege cum s-a născut acest gin, trebuie să ne întoarcem câteva decenii în timp.
Copilărie africană și amintiri cu aromă de gin
În anii comunismului, România trimitea specialiști în multe dintre țările lumii a treia, state aflate atunci în plină dezvoltare, pe care astăzi le-am numi „economii emergente”. Ingineri români lucrau la construcția de rafinării, drumuri sau instalații industriale, în colaborare cu specialiști din alte țări occidentale.
Tatăl lui Petruț Oțeanu a fost unul dintre acești specialiști. Inginer în domeniul petrolier, a lucrat în mai multe state africane, participând la dezvoltarea infrastructurii energetice. În acele comunități de expați, românii erau relativ puțini, dar se legau prietenii solide cu colegi din Marea Britanie, Franța sau alte țări.
În anii ’80, Petruț își petrecea o parte din vacanțele de vară alături de tatăl său, în Africa. Pentru un copil, experiența era aproape magică: un continent exotic, o natură spectaculoasă și o comunitate internațională în care se vorbeau mai multe limbi.
„Cred că eram în Nigeria”, își amintește el. „După muncă, expații se adunau la câte unul dintre ei în bungalow. Povesteau ore în șir, iar uneori plecau în mici safari-uri. Auzeai engleză, franceză și română. Noi, copiii, stăteam cu gurile căscate și ascultam poveștile lor.”
Serile aveau însă și un alt element care i-a rămas întipărit în memorie: mirosul de gin.
„Îmi aduc aminte de o aromă aparte, dulce și amară în același timp. Englezii îi învățaseră pe toți să bea gin tonic. Era ceva foarte britanic, aproape aristocratic. Mult mai târziu am aflat că, de fapt, mulți puneau în băutură și o doză serioasă de chinină, ca măsură de prevenție împotriva malariei.” Acea aromă avea să revină, peste ani, în mod neașteptat.
Distileria din curtea casei
După Revoluție, viața familiei Oțeanu s-a schimbat. Tatăl lui Petruț nu a mai plecat în Africa, dar nici nu s-a obișnuit cu ideea de a sta degeaba.
Era un om gospodar, iar în curtea casei producea aproape tot ce era nevoie pentru mesele în familie: vin, tescovină, vișinată sau afinată. Distilarea era pentru el o pasiune, nu o afacere.
„La mesele de familie nu exista altă băutură decât cea făcută de tata”, povestește Petruț. „Nu am fost niciodată un mare băutor, dar nu puteai refuza un păhărel de vișinată sau afinată făcută de el.”
Într-un fel, fără să știe, bătrânul Oțeanu avea propria lui mini-distilerie. „Ce făcea tata? Distila. Aveam acasă un alambic mic, artizanal. Iar master distiller era chiar el.”
După moartea tatălui, Petruț a moștenit alambicul. A început să experimenteze, mai mult din curiozitate. Unele băuturi ieșeau bine, altele mai puțin, dar procesul în sine devenea tot mai fascinant.
Cu timpul, alambicul mic a fost înlocuit cu unul mai mare și mai performant. Iar într-o zi, amintirile africane au revenit. „Mi-am adus aminte de serile acelea din Africa și de mirosul de gin. Atunci mi-am spus: de ce să nu încerc să fac și eu unul?”
Pandemia care a născut un gin
Proiectul ginului „Tony Dog” a prins contur în perioada pandemiei. Pentru mulți oameni, izolarea a fost o perioadă dificilă, dar pentru Petruț Oțeanu a fost și o ocazie de a avea mai mult timp pentru experimente. „Socializarea devenise aproape imposibilă, dar asta mi-a dat timp”, spune el.
Petruț este un mare iubitor al naturii și obișnuiește să facă plimbări lungi prin păduri și liziere. În acele plimbări era însoțit mereu de doi câini de vânătoare: Tony și Cassie. Într-o zi, cei doi câini s-au oprit brusc în poziția specifică de „aret”, semn că detectaseră ceva.
„La câțiva metri de noi, din vegetație, a țâșnit un fazan. Lumina cădea într-un mod spectaculos, iar pasărea părea aproape magică – o explozie de culori, de la auriu la roșu intens.”
Momentul acela a devenit inspirația pentru identitatea vizuală a ginului. „Așa s-a născut ideea etichetei: fazanul acela fabulos și cei doi câini care mi l-au scos în cale. Iar pentru că trebuia și un nume, l-am numit Tony Dog, după cățelul meu.”
Rețeta unui London Dry Gin autentic
Pentru a crea un gin de calitate, entuziasmul nu este suficient. Este nevoie de o rețetă extrem de precisă și de ingrediente atent selecționate.
Petruț Oțeanu a început să colaboreze cu specialiști în botanică și cu producători din diverse regiuni pentru a identifica ingredientele potrivite.
Un gin autentic de tip London Dry Gin trebuie să respecte reguli stricte. În general, rețeta include până la 21 de ingrediente botanice, iar după distilare nu se mai adaugă nimic.
Ingredientul central este, desigur, ienupărul, care dă ginului aroma sa caracteristică. Dar rețeta poate include și citrice, plante aromatice sau mirodenii exotice.
„Orice imperfecțiune se simte imediat în produsul final”, explică Oțeanu. „Totul trebuie echilibrat perfect.”
Rețeta pe care o folosește el este inspirată dintr-o formulă veche, de la începutul secolului XX, specifică stilului London Dry.
Investiția de aproape un milion de euro
Pe măsură ce proiectul prindea contur, Petruț Oțeanu a realizat că hobby-ul său se transformă într-o investiție serioasă. Distileria este amplasată la Tâncăbești, pe un teren pe care familia îl deținea deja. Totuși, echipamentele și instalațiile necesare au presupus costuri foarte mari.
„Nici nu mi-am imaginat că voi ajunge să investesc aproape un milion de euro”, spune el. Toate utilajele sunt de ultimă generație și complet automatizate. Unele procese rămân însă manuale.
„Culesul anumitor ingrediente se face exclusiv manual. De aceea putem spune că este un gin hand-crafted.”Un alt principiu important este că fiecare tranșă este îmbuteliată separat.
„Nu amestecăm produsul între loturi. Fiecare tranșă este îmbuteliată complet, apoi trecem la următoarea.” Alcoolul folosit este de cea mai bună calitate disponibilă pe piață.
Eticheta de 30.000 de euro
Pentru Petruț Oțeanu, calitatea nu înseamnă doar conținutul sticlei, ci și imaginea produsului. Eticheta ginului a fost realizată de o firmă specializată din Paris. „Designul și primele 10.000 de etichete au costat aproximativ 30.000 de euro.”
Rezultatul este o imagine elegantă, dominată de silueta fazanului inspirat din întâlnirea din pădure și de cei doi câini de vânătoare.
Planuri internaționale
Ginul „Tony Dog” este încă un brand relativ nou, dar ambițiile sunt mari. Distileria participă la târguri și evenimente gastronomice pentru a-și face cunoscut produsul.
„Nu vom rata niciun târg internațional important”, spune Oțeanu.
Una dintre primele participări majore este la un eveniment gastronomic de la Barcelona, unde produsul va reprezenta România. „Suntem convinși că este un gin care ne poate face mândri.”
O afacere de familie
Interesant este că proprietarul oficial al distileriei este Matei Oțeanu, fiul lui Petruț. Matei este regizor de profesie, ceea ce înseamnă că nici el nu avea o legătură directă cu lumea băuturilor spirtoase. Cu toate acestea, a moștenit de la tatăl său spiritul antreprenorial și entuziasmul pentru proiect.
Astfel, „Tony Dog” este, în esență, o afacere de familie. Apropo, la raft, un Tony Dog va costa circa 225 de lei.
Istoria ginului: de la medicament la băutură rafinată
Povestea ginului este mult mai veche decât s-ar crede. Deși astăzi este asociat cu Marea Britanie, originile sale sunt olandeze. Strămoșul ginului este jenever, o băutură creată în Țările de Jos. Ingredientul-cheie, ienupărul, era cunoscut încă din antichitate pentru proprietățile sale medicinale.
În secolul al XVII-lea, medicul olandez Franciscus Sylvius este adesea creditat cu dezvoltarea unei forme timpurii de jenever, distilând alcool din cereale cu ulei de ienupăr pentru a trata afecțiuni renale și probleme de circulație. La început, băutura era vândută chiar în farmacii.
„Curajul olandez”
Soldații englezi care luptau în Țările de Jos au observat că aliații lor consumau jenever înainte de bătălie. Aceasta le oferea curaj – sau cel puțin așa părea. Englezii au numit fenomenul „Dutch Courage” – curajul olandez. Băutura a ajuns astfel în Anglia, unde numele a fost simplificat din genever în gin.
Nașterea London Dry Gin
În secolul al XIX-lea, apariția coloanei de distilare Coffey a permis obținerea unui alcool mult mai pur. Astfel a apărut stilul London Dry Gin, caracterizat printr-un gust sec și aromat.
În India colonială, britanicii au început să amestece ginul cu apă tonică – care conținea chinină pentru prevenirea malariei. Așa s-a născut celebrul cocktail Gin & Tonic.
Revenirea ginului în epoca modernă
După o perioadă de declin în secolul XX, ginul a revenit în forță începând cu anii 2000. Popularitatea cocktailurilor precum Martini și apariția distileriilor artizanale au transformat ginul într-o băutură extrem de apreciată.
Astăzi, ginul este produs în întreaga lume, inclusiv în România, cu rețete care combină ienupăr, citrice și plante aromatice din cele mai diverse regiuni.
Un gin românesc cu ambiții globale
Ginul „Tony Dog” este parte din acest val global al distileriilor artizanale. Dar, în același timp, are o poveste unică: amintiri africane, tradiție de familie și o întâlnire neașteptată cu un fazan într-o pădure românească.
Pentru Petruț Oțeanu, proiectul nu este doar o afacere. Este, mai ales, o pasiune transformată într-un produs care poartă o poveste. Iar dacă planurile sale se vor împlini, ginul inspirat de un câine de vânătoare și de o pasăre cu pene aurii ar putea ajunge curând pe mesele iubitorilor de băuturi fine din întreaga lume.
Articolul „Tony Dog”, povestea unui gin românesc de calitate britanică a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business