marți, aprilie 16, 2024

Un tânăr de 20 de ani a murit într-un accident de muncă pe o rampă automată operată de Midia Marine Terminal, deţinută de Rompetrol / ITM a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs evenimentul

EconomieUn tânăr de 20 de ani a murit într-un accident de muncă pe o rampă automată operată de Midia Marine Terminal, deţinută de Rompetrol / ITM a deschis o...

Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa, Marian Becheanu, a declarat pentru News.ro, că evenimentul a avut loc sâmbătă seară, în timp ce erau făcute manevre ale unor garnituri de vagoane pentru a fi încărcate cu produs petrolier. 

“S-a produs evenimeentul în timpul efectuării unor manevre a unor garnituri de vagoane în vederea încărcării acesteia cu produs petrolier, în incinta Rompetrol, pe o rampă automată operată de Midia Marine Terminal (n.r  – deţinută şi operată de Rompetrol)”, a declarat Marian Becheanu.

El a precizat că victima avea 20 de ani, era din Năvodari şi lucra la Midia Marine Terminal.

Şeful ITM Constanţa a precizat că deocamdată nu se ştie cum şi-a pierdut tânărul viaţa. 

“Am fost la faţa locului cu unul dintre colegii mei şi chiar am încercat să facem o reconstituire a ceea ce s-a întâmplat acolo, se iau declaraţii la acest moment pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul şi în funcţie de acestea,  cauzele producerii lui şi reglementările încălcate şi pe cale de consecinţă eventuale responsabilităţi. Nu au fost martori, este important raportul medicol-legal de necropsie şi nu poate fi făcută la acest moment o precizare fermă despre cum s-a produs evenimentul”, a mai declarat Marian Becheanu.

Vezi si alte articole...