În ultima perioadă, Simona Halep a avut parte doar de momente grele. În urma unei decizii luate de WTA, anul 2022 se va încheia cu o veste bună pentru sportivă. Iată despre ce este vorba.
Veste bună pentru Simona Halep, decizia a fost luată de WTA
WTA a luat decizia ca Simona Halep să fie recompensată pentru parcursul ei din acest an, fiind totodată și una dintre cele mai bune vești din ultima perioadă pentru ea.
Datorită faptului că sportiva a încheiat anul pe locul 10 în clasamentul WTA, ea va fi recompensată cu 112.500 de dolari. WTA acordă în fiecare an bonusuri primelor 10 jucătoare de tenis ale lumii.
Simona Halep este pe locul trei în istorie, cu cei mai mulți bani câștigați. Sportiva are o avere ce a depășit 40 de milioane de dolari, deținând premii în valoare de 40.203.437 de dolari, câștigate din tenis, conform capital.ro.
Simona Halep a fost suspendată temporar
În urma depistării pozitive la controlul antidoping de la US Open, Halep a fost suspendată temporar.
Sportiva este susținută cu tărie de către avocații acesteia, ei încercând să forțeze ridicarea suspendării. Pentru a o ajuta pe aceasta, organizatorii de la Australian Open 2023 au făcut o mișcare importantă.
Tabloul feminin al turneului de la Antopozi este încă sub semnul întrebării. Organizatorii primului turneu de Mare Șlem din 2023 nu se grăbesc în oferirea wild-card-urilor.
Unul dintre cele mai rele scenarii pentru Halep ar fi o suspendare între 2 și 4 ani.