Puține lucruri din Pokrovsk mai aminteau de sărbătorile de Anul Nou. Focurile artileriei au înlocuit artificiile, casele au ars după impactul obuzelor iar străzile s-au umplut de mașini carbonizate. Singura asemănare cu sărbătoarea au fost mandarinele pe care Oksana, asistenta socială, le-a distribuit locuitorilor însingurați ai orașului. Deznădăjduiți, aceștia încercau să se încălzească în casele cu ferestre sparte. Într-un oraș unde sunetul războiului înlocuise deja colindul. autor: Diana Butsko, în Hromadske

La doar 2 km de linia frontului rusesc, în Pokrovsk, încă mai mocnea ceva ce amintea de viață. Însă lupta pentru acest oraș, care va decide viitorul regiunii Donețk de sud, a început deja.

În așteptarea unui armistițiu

Oksana, o femeie slabă, blondă și cu ochelari, așază în sacoșa ei vasele cu mâncare pe care voluntarii de la World Central Kitchen tocmai le-au adus. În ele e hrișcă fierbinte cu cârnați și salată Olivier. În cutie sunt și mandarine. Aici, la centrul de servicii sociale, angajații care au rămas în oraș și își vizitează beneficiarii au o grămadă de treabă. Împart prânzurile care vor fi distribuite curând în Pokrovsk.

Citeşte şi: Bolt ajunge în Slatina: Serviciul de transport disponibil din 11 februarie (FOTO&VIDEO)

Când frontul era mai departe de oraș, centrul teritorial al consiliului local deservea 330 de pensionari și persoane cu dizabilități, dintre care peste o sută cu mobilitate redusă. Acum, oamenii pleacă zilnic, așa că datele trebuie actualizate constant, iar lipsa comunicațiilor face totul și mai dificil.

„Atât timp cât mai este un singur beneficiar al serviciilor sociale aici, trebuie să fim și noi”, spune Varvara Kopilova, directoarea centrului.

Aceasta stă cu geaca pe ea și poartă căciulă chiar și în interiorul centrului. Orașul nu mai are încălzire, iar asta este o imagine obișnuită. Varvara s-a născut și a crescut în Pokrovsk. Îi este greu să vadă cum școlile, grădinițele și instituțiile sunt distruse.

„Sunt conștientă că toate acestea sunt o măsură de apărare, însă când văd cum toți plopii de 50 de ani au fost tăiați, mi se strânge sufletul. Chiar dacă înțelegem că, dacă va fi pace și totul se va termina cu bine, totul va fi reconstruit. Oamenii să rămână în viață și să fie sănătoși, restul este trecător”, spune Varvara.

Ideea că se va ajunge la pace și rușii nu vor ajunge în Pokrovsk este repetată ca o mantră pe străzile orașului.

„Mi s-a spus că va avea loc un armistițiu, va fi un acord de încetare a focului și vor fi negocieri. Sperăm că se vor înțelege… Trăiam atât de bine aici”, suspină Valentina, o doamnă în vârstă de 72 de ani, stând la coadă la intrarea în centru. Ea se numără printre pensionarii care vin aici pentru prânz.

„Ce altceva pot să fac? Pensia mea este mică, sunt singură, văduvă. Poate lucrurile se vor înrăutăți și mai mult. Nu știu”, spune când este întrebată dacă va rămâne în Pokrovsk. Așa își justifică majoritatea localnicilor decizia: încotro să o mai apuce și din ce să mai trăiască?