”Socrul” este cunoscut cu sensul de ”tatăl unuia dintre soți în raport cu celălalt soț”, această denumire începe în timpul nunții. Provine din lat. Socrus și face parte din fondul principal lexical al limbii. Termenul se regăsește în toate dialectele sud-dunărene. ”că sta socru-său Brâncovanul de-l sprejăniè tare dispre Poartă.”(Neculce, L., 153), ” că este socru craiului franţujesc”(Neculce, L. 327). Forma de plural denumește pe părinții unuia dintre soți: ”Socrii mari la ăl tânăr și socrii mici la tânără”.
Întâlnim compuse ca ”socrul mare”- numele purtat de părinții mirelui și ”socru mic” purtat de părinții miresei și ”tată socru”- numele dat de soț sau soție tatălui celuilalt.
Soacra este mama unuia dintre soți în raport cu celălalt, din lat. Socra (apare în toate dialectele sud-dunărene, ”Soacra cu trei nurori” (Creangă).
Ca și socru, termenul este răspândit pe întreg teritoriul. Formează mai multe compuse decât masculinul, unele cu sensuri neplăcute: ”a socri” – a cicăli, a certa.
Apar și aici ”soacră mare și soacră mică” și mamă soacră. Fata este văzută cu o treaptă mai jos decât băiatul.
În zilele actuale, termenii au căpătat o direcție aparte. În timp ce ”socrul” este privit cu respect (și se vorbește de bine despre el), în schimb ”soacra” are o reputație proastă- se păstrează cu un sens de ”paznic, de cineva care nu o place pe noră”. Foarte multe bancuri cu această temă, la televizor se merge pe ideea de ”rea”,” știe tot”. Cum că ”soacra” este invidioasă pe noră că îi fură băiatul.
Și aici se specializează, „soacra rea” (mama băiatului) este văzută ca o ființă rea, neînduplecată, având mari pretenții de la noră.. Soacra cea rea apare chiar și în basme, atrăgându-le de mici copiilor atenția asupra felului cum se manifestă soacra în relația cu nora (”Soacră- poamă acră”).
”Foaie verde păr uscat, Tânără m-am măritat Și rea soacră-am căpătat”