”Pe datele statistice ale momentului, România este ţara cu cea mai mare creştere economică dintre toate statele membre ale Uniunii Europene. Pentru a păstra trendul pozitiv, este nevoie să accesăm toţi banii din PNRR, să creştem absorbţia de fonduri europene şi să atragem cât mai multe investiţii străine”, a transmis, vineri, seară, într-un mesaj pe Facebook, premierul Nicolae Ciucă.Potrivit acestuia, acestea trei sunt cele mai importante surse de bani ale României, pe care nu avem voie să le ratăm.
”Pentru a mă asigura de evoluţia pozitivă a acestor finanţări, am luat parte în cursul acestei săptămâni la reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR şi am avut o întâlnire cu Consiliul Investitorilor Străini (FIC) din România. Subliniez că, pentru economia reală, mai există o sursă de finanţare: investiţiile guvernamentale prevăzute în bugetul de stat pe 2023”, a mai transmis premierul.
Potrivit acestuia, cu aceşti bani se vor realiza proiecte de amploare, precum Centura Bucureşti şi intersecţia ei cu Şoseaua Chitila-Mogoşoaia, calea ferată care va lega Aeroportul Traian Vuia de Timişoara sau modernizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a Canalului Poarta Albă-Midia-Năvodari.
”Aceste proiecte ce ţin de infrastructura de transport au fost aprobate în şedinţa de guvern de miercuri”, a mai precizat premierul.