Simona Halep a făcut primele declarații la finalul celor trei zile de audieri la TAS, în Elveția, în care a adunat peste 25 de ore petrecute în fața completului de judecată. Simona Halep susține că nu are nici o îndoială că adevărul va ieși la iveală, că se va demonstra că nu s-a dopat niciodată. Simona Halep speră ca verdictul final să fie unul favorabil pentru că abia așteaptă să se întoarcă pe teren.
Astăzi, 9 februarie, a avut loc ultima rundă de audieri, pledoariile finale în cazul de dopaj al lui Simona Halep. Mai durează până când autoritățile din tenis vor da verdictul final, însă dubla câștigătoare de Grand Slam este optimistă. Presa sportivă scrie că cel mai optimist scenariu pentru Simona ar fi înjumătățirea pedepsei, ceea ce ar însemna ca ea să poată reveni în circuit pe 6 octombrie 2024.
Simona Halep, primele declarații la finalul celor trei zile de audieri la TAS: „Adevărul va ieși la iveală! Aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren”
Simona Halep, primele declarații la finalul celor trei zile de audieri la TAS: „Adevărul va ieși la iveală! Aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren”
Simona Halep, primele declarații la finalul celor trei zile de audieri la TAS
În jurul orei 16:30, Simona Halep a ieșit de la audieri și a oferit o scurtă reacție reporterilor din România prezenți la fața locului. Ulterior, ea a vorbit și cu instituțiile media din străinătate.
„Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să îmi prezint apărarea. Vreau să vă spun că încrederea mea este intactă referitoare la adevăr. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată.
Îmi doresc și aștept cu nerăbradare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot. Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe. O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul’, a transmis Simona Halep, potrivit gsp.ro.
Patrick Mouratoglou și-a asumat responsabilitatea pentru contaminarea Simonei Halep
Joi, Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei în momentul testului pozitiv la roxadustat, și-a asumat responsabilitatea în fața judecătorilor pentru testul pozitiv al Simonei Halep, „contaminarea involuntară cu roxadustat’, așa cum ar fi spus antrenorul francez la audieri.
„Halep și Gohier (n.r. – fizioterapeuta din Academia Mouratoglou) au verificat împreună recipientul și au observat că nu există nicio substanță interzistă pe lista de ingrediente.
Halep a verificat și cu antrenorul Mouratoglou, care i-a spus că toate cele 3 produse sunt sigure de folosit, din moment ce pe etichetă nu erau listată nicio substanță interzisă și nu păreau să fie riscante’, se arată în motivarea deciziei ITIA de suspendare a Simonei Halep.
Această asumare a responsabilității este valabilă pentru unul dintre capetele de acuzare, testul pozitiv la roxadustat, însă în acest caz mai există problema datelor fluctuante din pașaportul biologic al Simonei.
„Faptul că Academia Mouratoglou, prin Patrick Mouratoglou, şi-a asumat faptul că i-au prescris un medicament sau un supliment care, până la urmă, s-a dovedit a fi contaminat, este un pas înainte. Nu ştiu în ce măsură judecătorii vor ţine cont de acest lucru, pentru că Simona a avut posibilitatea să declare acest supliment şi în momentul în care i-a fost preluat testul anti-doping în anul 2022, şi la prima audiere’, a declarat Daniel Dobre, fostul antrenor al Simonei Halep, la Antena 3.
În prima instanță, la tribunalul independent Sport Resolutions, judecătorii au concluzionat că Simona ar fi utilizat metode sau substanțe interzise pe durata sezonului 2022, constatare la care au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.
Reacția lui Ilie Năstase despre afirmațiile lui Patrick Mouratoglou
Fostul mare tenismen a vorbit despre situația în care se află Simona Halep, în contexul afirmațiilor făcute de antrenorul francez.
„Pai, e nesimţit, a trecut un an de zile. Face treaba asta, nu înţeleg de ce nu a făcut-o atunci când trebuia, acum este destul de târziu, după mine, de ce nu a declarat când s-a întamplat.
Nu ştiu dacă stăteau altfel lucrurile, dar după un an de zile să vii să spui că e vina ta.. nu prea dă bine, nu ştiu, nici pentru el, pentru nimeni.
Poate să mintă, dacă ieşea la început şi spunea, da, din greşeală, e vina mea, era o treaba dar acum spui după un an de zile că eşti vinovat, cum vine asta, a trecut un an de zile, nu înţeleg”, a spus Ilie Năstase.