joi, mai 30, 2024

Cu Piedone, la școala de consultanță

ActualitateCu Piedone, la școala de consultanță

Contrar părerilor unor răuvoitori, în sectorul 5 se face școală. Iar de cînd Piedone s-a întors nevinovat de la facultate, se va face și mai multă școală. Mai ales că există și bani europeni pentru așa ceva, pentru dotarea școlilor din sector cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Problema este că Piedone, fiind mai mult pe proiecte ce țin de învățămîntul superior sau de cercetare, nu se prea pricepe la implementarea și managementul proiectelor de genul ăsta, destinate segmentului preuniversitar.

Așa că Primăria sectorului 5 unde este primar Piedone a cumpărat niște servicii de consultanță, în valoare de 1,2 milioane de lei. O nimica toată, nici nu-ți vine să te apleci după banii ăștia, dar dacă trebuie, atunci cu plăcere. Au și făcut oamenii o licitație, pe 8 aprilie, iar contractul a fost cîștigat de două firme extrem de serioase, dar mai ales cu experiență în încasat bani publici pe consultanță: CCAT Solution Group – așa îi cheamă, nu că așa sînt soluțiile, de CCAT – și Urban Scope.

Au existat și condiții serioase pentru atribuirea acestui contract. Spre exemplu, prețul a contat doar în proporție de 30%, restul fiind punctat în funcție de expertiză și metodologie. Și e bine că au fost astfel de condiții, că trebuia cumva să fie departajată multitudinea de două oferte ajunse să concureze pentru bănuții ăștia.

Piedone

Vezi si alte articole...