vineri, aprilie 26, 2024

Vor fi luate noi luate măsuri suplimentare de semnalizare limitei maxime de înălțime de la Pasajul Unirii

Din OrasVor fi luate noi luate măsuri suplimentare de semnalizare limitei maxime de înălțime de la Pasajul Unirii

Primăria Sectorului 4 a precizat și că se vor lua  măsuri suplimentare pentru semnalizarea limitei maxime de înălțime pentru mașinile care trec prin Pasajul Unirii. Asta după ce a anunțat că vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone nu li se mai permite să circule prin zona Piața Unirii.

A făcut acest anunț ieri, 19 ianuarie 2023, prin intermediul unui comunicat de presă.

Obiectivul acestor noi măsuri este prevenirea pe cât posibil a numărului de incidente asemănătoare celor care s-au produs în ultima perioadă în acest pasaj rutier din București.

Planul a fost elaborat de către echipa de management tehnic a Sectorului 4 al Municipiului București, în colaborare cu specialiștii Brigăzii de Poliție Rutieră, ai Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București și ai Universității Tehnice de Construcții București, ca urmare a incidentelor petrecute atât în interiorul Pasajului Unirii, cât și în exteriorul acestuia, în perioada septembrie 2022 – ianuarie 2023, a transmis Primăria Sectorului 4.

Potrivit comunicatului de presă, lucrările urmează să fie realizate într-un termen de circa 60 de zile. Cu toate astea, intervalul este condiționat de livrarea sistemelor de semnalizare care vor fi montate în respectiva zonă.

Primăria Sectorului 4 a precizat și că, înainte de deschiderea Pasajului Unirii în luna septembrie a anului 2022, sistemele de presemnalizare și semnalizare a limitei de înălțime maximă admisă în Pasajul Unirii (3,5 metri) au primit avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București.

Primăria Sectorului 4 a făcut publice următoarele documente care pot fi consultate AICI:

  • Avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul PMB,
  • Expertiza tehnică a Pasajului Unirii,
  • Protocolul de Asociere încheiat între Sectorul 4 și Municipiul București, prin Administrația Străzilor, precum
  • H.C.G.M.B. nr. 164/30.03.2022.

De când a fost redeschis Pasajul și până acum, multe vehicule au rămas blocate fie în limitatorul de gabarit aflat la intrare, fie în interiorul pasajului rutier.

Cel mai grav incident dintre toate a avut loc pe data de 23 decembrie 2022, când un autocar plin cu mai mulți turiști greci s-a blocat în limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii.

Vezi si alte articole...