vineri, aprilie 26, 2024

Importanța kinetoterapiei și beneficiile ei pentru organism

MedicalImportanța kinetoterapiei și beneficiile ei pentru organism

Kinetoterapia este un domeniu al cărui obiect de studiu sunt mecanismele neuromusculare și articulare ale organismului uman. Ea presupune o gamă amplă de programe, tehnici și principii de structurare utilizate cu rol terapeutic, recuperator, profilactic sau compensatoriu.

Există două tipuri principale de tehnici pe care se bazează kinetoterapia:

  • tehnici anakinetice;
  • tehnici kinetice.

Primele presupun imobilizare și o serie de diferite posturi, iar cele din urmă se bazează pe metode statice și dinamice.

Când trebuie să apelezi la kinetoterapie?

Kinetoterapia are mai multe beneficii pozitive asupra organismului uman. În primul rând, ia îmbunătățește capacitatea cardiovasculară, reeducă respirația, crește rezistența organismului la efort, reface forța musculară, corectează postura corpului, îmbunătățește coordonarea, controlul și echilibrul și ajută întreg organismul să se relaxeze.

Kinetoterapia se utilizează cu succes și pentru tratarea afecțiunilor aparatului locomotor, dar și pentru afecțiunile reumatice, neurologice, metabolice sau congenitale.

Dacă ar fi să luăm un exemplu concret, kinetoterapia se poate utiliza pentru a gestiona durerea resimțită zilnic în urma unui traumatism. Durerea apărută în urma traumatismelor te poate împiedica să-ți trăiești viața în mod normal, să faci sport sau să execuți activități care implică utilizarea zonei afectate a corpului. Dar prin kinetoterapie ea poate fi redusă semnificativ, chiar vindecată în funcție de gravitatea problemei, iar pacientul treptat, treptat devine din nou apt de a face lucrurile pe care le făcea înainte de traumatism.

Tot prin kinetoterapie se pot preveni într-unele cazuri și intervențiile chirurgicale, întrucât, dacă reduci durerea și vindeci afecțiunea care o provoacă prin intermediul aceste metode de tratament, atunci operația nu mai este necesară. De asemenea, chiar și în situațiile în care kinetoterapia nu se dovedește a fi suficientă, ea tot poate ajuta enorm după vindecare, în timpul perioadei de recuperare.

Kinetoterapia a devenit o tehnică celebră și în România în primul rând pentru capacitatea sa de redare a mobilității. În opinia specialiștilor, toate persoanele care întâmpină probleme când vine vorba de statul în picioare sau executarea unor anumite mișcări, ar trebui să apeleze la ajutorul unui kinetoterapeut cu experiență, cel puțin pentru o consultație de specialitate. Clinica medicală Kineto Help de exemplu este una din clinicile românești specializată în kinetoterapie, dar și multe alte metode revoluționare de tratament.

Kinetoterapia este o terapie potrivită pentru toate grupele de vârstă. La copii mici de exemplu, ea ajută la formarea unui mers corect și sănătos pentru copiii cu afecțiuni la nivelul aparatului locomotor, iar pentru persoanele în vârstă poate reduce mult riscul de cădere, o cauză frecventă de deces.

Pentru reducerea riscului de cădere și îmbunătățirea mersului, terapeutul indică o serie de exerciții care perfecționează echilibrul corpului. Toate acestea au loc într-un mediu bine controlat, unde riscul de vătămare este eliminat complet, și trebuie executate în așa fel încât să imite situații din viața reală. Astfel, putem spune că deși este o terapie de lungă durată, kinetoterapia are aplicații practice, iar primele ei rezultate se pot observa într-un timp relativ scurt, oferind beneficiarilor mai multă siguranță în mișcare.

Studiile arată că prin kinetoterapie se poate gestiona chiar și diabetul zaharat. Cu un set special de exerciții stabilite de terapeut pentru fiecare pacient în parte, în funcție de particularitățile organismului săi, se poate regla glicemia și reduce senzația de greutate din picioare și chiar preveni complicațiile de la nivelul membrelor inferioare, des asociate cu această afecțiune, ca de exemplu: piciorul diabetic.

Kinetoterapia este utilă și proaspetelor mămici, în perioada post-partum. Prin aceasta se pot ameliora simptomele incontinenței urinare, se poate reduce durerea pelvină și se poate vindeca chiar și constipația, în funcție de cauzele care o determină.

Nu în ultimul rând, kinetoterapia este utilă și persoanelor sănătoase. Multe persoane cred că astfel de terapii se adresează doar celor care au suferit un accident sau au trecut printr-o situație aparte, care le-a afectat sănătatea într-o anumită măsură, ca de exemplu: sarcina. Dar de fapt, kinetoterapia este utilă și pentru reducerea riscului de traumatism, menținerea sănătății aparatului locomotor și inducerea unei stări generale de bine.

În concluzie, orice persoană care dorește să investească în propria sănătate, poate apela cu încredere la kinetoterapie!

Vezi si alte articole...