Cand treci prin Piața Progresul din București, întorci la stânga pe strada Verigel, și curând ajungi la un loc cunoscut sub numele de „Fabrica Autobuzul”.
În anul 1955 s-a produs primul autobuz integral românesc, fabricat la uzinele Tudor Vladimirescu, construite de comuniști pe terenuri confiscate de la familia Brătianu și numit după „părintele revoluției chineze” – Mao Tze Dun.
Gheorghe Gheorghiu Dej a fost atât de impresionat de acest succes românesc, încât a decis ca uzinele Tudor Vladimirescu să nu mai producă unelte agricole, ci doar autobuze și vehicule utilitare.
Așa că în 1957 au apărut primele modele de autobuze, variante modernizate ale „pionierului” Mao Tze Dun.
În anii ’70, Uzinele Tudor Vladimirescu au schimbat numele în „Întreprinderea Autobuzul” și statul român a cumpărat o licență germană pentru fabricarea vehiculelor de transport pentru călători. Așa a început exportul de autobuze și utilitare fabricate la București.
Autobuzul București a devenit ROCAR, dar apoi a început declinul. Între anii 1950 și 1990, Autobuzul București a fost singurul furnizor din România de vehicule pentru transportul persoanelor și vehiculelor ușoare de marfă.
În 1 decembrie 1990, fosta întreprindere de stat a fost transformată în societatea comercială pe acțiuni ROCAR S.A., dar anii 1990 au fost dificili pentru ROCAR.
Piața din România s-a liberalizat, clienții au început să caute alte opțiuni, cum ar fi vehicule mai noi și mai moderne sau mașini second-hand.
De asemenea, a existat un proces cu fabrica IKARUS BUS din Ungaria, care a acuzat ROCAR că, înainte de căderea comunismului, a copiat integral mecanismul și ansamblul articulației unui produs al lor.
Deși acest conflict a fost aplanat în anii 80, după căderea Cortinei de Fier, procesul a fost redeschis și pierdut de ROCAR. Aceasta a fost o lovitură grea pentru fabrică întrucât a fost obligată să nu mai producă modelele care au generat conflictul juridic cu IKARUS.