Peste 800 de cupluri s-au căsătorit într-o ceremonie masivă la o biserică din Africa de Sud!
Biserica care binecuvântează uniunile poligame
Duminica trecută a avut loc una dintre cele mai mari ceremonii de căsătorie din țară de la începutul pandemiei de coronavirus. Peste 800 de cupluri și-au unit destinele în cadrul bisericii International Pentecost Holiness Church din Africa de Sud, iar evenimentul a fost una dintre cele mai impresionante din istoria țării.
Biserica binecuvântează uniunile poligame, care sunt comune în unele comunități africane, iar conform bisericii, aceste uniuni sunt autorizate de Biblie. Ceremonii comune de căsătorie au loc de trei ori pe an – de Paște, în decembrie și în septembrie, pentru a marca anii de la înființarea bisericii în 1962.
Lebogile Mamatela, în vârstă de 38 de ani, a devenit a doua soție a tatălui copilului ei, iar aceasta este extrem de fericită: “Este o zi specială, sunt foarte fericită”, a declarat aceasta.
Noul soț al acesteia, Roto Mahluku, în vârstă de 40 de ani, s-a alăturat bisericii în 1993. Acesta s-a căsătorit cu prima sa soție, Ditopa Mahluku, în urmă cu 16 ani și au împreună trei copii.
Ditopa (în vârstă de 37 de ani) consideră că a doua căsătorie a soțului ei este “împlinirea a ceea ce Dumnezeu a creat pentru noi, împlinirea scripturii care spune că femeile se vor înclina spre un singur bărbat”.
Toate soțiile au purtat ținute colorate la ceremonia de la biserica situată la 100 de kilometri nord de Johannesburg. Miresele care s-au căsătorit pentru prima dată au purtat rochii albe.
International Pentecost Holiness Church are aproximativ 3 milioane de adepți în Africa de Sud și continuă să susțină și să binecuvânteze uniunile poligame, care reprezintă o tradiție puternică în multe comunități africane.