spot_imgspot_img

Federaţia SANITAS: Ministerul Transporturilor vrea să scape de unităţile sanitare pe care le are în subordine

EconomieFederaţia SANITAS: Ministerul Transporturilor vrea să scape de unităţile sanitare pe care le are în subordine

„În spaţiul public au apărut informaţii conform cărora, în urma unei solicitări a Secretariatului General al Guvernului, 25 de instituţii şi autorităţi care au reţea sanitară proprie şi-au anunţat intenţia de a prelua unul sau mai multe spitale aflate în prezent în subordinea MTI. Cum domnul ministru Sorin Mihai Grindeanu a ignorat până în prezent cererile Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR de a discuta subiectul cedării spitalelor din subordine şi impactul asupra celor peste 3.500 de angajaţi, suntem în situaţia de a cere public răspunsuri la următoarele întrebări:

– Ce statut vor avea, cum vor fi reorganizate şi cum vor funcţiona instituţiile medicale preluate, având în vedere că unele au personalitate juridică, altele nu?

– Ce garanţii avem că instituţiile care vor prelua unităţile medicale vor păstra destinaţia spaţiilor în care se desfăşoară activitatea medicală în prezent?

– Ce garanţii se oferă personalului angajat că nu-şi vor pierde locurile de muncă şi drepturile salariale câştigate până în prezent? Nicio instituţie care şi-a manifestat intenţia de preluare nu face vreo referire  la actuala organigramă a spitalelor vizate, la contractele colective de muncă în vigoare şi nici la viitoarele organigrame ce vor fi adoptate după absorbţie.

– Ce se va întâmpla după cedare cu entităţile care funcţionează în prezent în cadrul unităţilor sanitare şi care, prin lege şi în baza unor directive europene, nu pot ieşi de sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii? Ne referim, în speţă, la Comisia Centrală Medicală şi Psihologică în Siguranţa Transporturilor precum şi la unităţile medicale din oraşele port.

– Ţinând cont că nu toate clădirile şi terenurile propuse spre cedare au o situaţie funciară clară, acestea  vor fi evaluate/reevaluate şi va fi clarificată înscrierea lor în Cartea Funciară? Sau Ministerul Transporturilor le va transfera fără a şti cu exactitate valoarea actuală a bunurilor la care renunţă?

– Va exista o verificare corectă şi amănunţită a temeiniciei şi legalităţii solicitărilor de preluare a acestor instituţii medicale de către diverse instituţii şi autorităţi publice? Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR constată că în fundamentările diverselor entităţi care solicită preluarea unităţilor sanitare există o mulţime de denaturări, inadvertenţe şi informaţii incomplete cu privire la activitatea actuală a spitalelor pe care Ministerul Transporturilor intenţionează să le cedeze. Acest fapt ne face să presupunem că există o mulţime de interese de grup în cedarea respectivelor instituţii, iar acest demers nu este decât prima etapă a transferului întregii reţele medicale de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii către alte instituţii publice centrale şi locale”, a afirmat preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, potrivit unui comunicat de presă. 

El a adăugat că, în privinţa transmiterii imobilelor aflate în patrimoniul unităţilor sanitare vizate aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, „constatăm că în iniţiativele solicitanţilor nu se garantează păstrarea destinaţiei de spaţii în care se desfăşoară activitatea medicală”.

Acest fapt dă posibilitatea solicitanţilor să dispună de ele după propriul interes, respectiv de a închiria, concesiona sau de a desfăşura alte activităţi decât cele cu caracter medical, în interes propriu ori al altor entităţi economice, mai spune Bărăscu.

„Faptul că Ministerul Transporturilor a decis să renunţe la un patrimoniu format din peste 40 de clădiri şi terenurile aferente este o decizie care produce pagube ce ar trebui să implice responsabilitatea juridică şi financiară personală a decidentului. Pe noi, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR ne interesează în mod deosebit în ce fel vor fi afectate drepturile, contractele de muncă şi activitatea angajaţilor din cele 15 spitale şi 21 de  ambulatorii de specialitate/secţii exterioare. Pentru apărarea drepturilor acestora, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR va picheta miercuri, 25 ianuarie 2023, începând cu ora 11.00 sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Dacă nici atunci nu vom primi răspunsuri la întrebările noastre, vom continua presiunile apelând la toate mijloacele de luptă sindicală pe care ni le pune la dispoziţie legea”, mai precizează preşedintele Federaţiei Sanitar. 

Federaţia SANITAS din România, organizaţie naţională reprezentativă la care Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR este afiliată, sprijină demersul acesteia şi solicită clarificări imediate cu privire la situaţia angajaţilor din spitalele pe care MTI doreşte să le transfere, precum şi discutarea în regim de urgenţă a acestui subiect în cadrul structurilor de dialog social de la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, înainte de adoptarea hotărârii de guvern, conform sursei menţionate.

 

 

Vezi si alte articole...

Cele mai populare articole...